În ultimii 10 ani, în Moldova numărul studenților s-a redus în jumătate

  • 10 aug. 2020, 8:45
  • 963
  • 3

Dacă în 2010 în RM se înregistrau 107.813 studenți, în 2020 numărul acestora a scăzut în jumătate. Anul acesta doar 56.840 de tineri își vor continua studiile în instituțiile de învățământ superior.

Conform datelor prezentate de Biroul Național de Statistică, în anul 2019/2021 în Republica Moldova au fost înregistrați 56.840 de studenți, dintre care 41.771 – la licență, 10.968 – la master și 4.101 – la studii superioare integrate, transmite Știri.md cu referire la Jurnal.md.

La frecvență zi în anul de studii 2019/2021 și-au făcut studiile 36.163 de studenți, iar la tipul de învățământ fără frecvență – 20.677 de studenți.

Cei mai mulți tineri aleg următoarele domenii: Științe Economice, Drept, Științe ale Educației, Tehnologii ale informației și comunicațiilor, Inginerie și activități inginerești și Medicină.

Conform Ministerului Educației Culturii și Cercetării în 2010 în RM se înregistrau 107.813 studenți, în 2015 – 89.529, iar în 2017 – 74.726 de studenți.