14 cărţi de dezvoltare personală pe care trebuie să le citeşti

  • 24 dec. 2020, 12:20
  • 870

Părerile despre cărţile de dezvoltare personală sunt împărţite. Foarte mulţi cititori le consideră nerealiste, prea optimiste, în vreme ce alţii le au constant în coşul de cumpărături.

Pe teren neutru se situează acele cărţi inspiraţionale bazate pe experienţe personale, observaţii ştiinţifice, care ajută la diminuarea scepticismului şi îmbunătăţesc anumite aspecte ale vieţii.

Prezentăm o selecţie de cărţi motivaţionale, cu sfaturi privind modul de acţiune în diferite situaţii:

1. Fă-ţi patul, de William H. McRaven

Vrei să schimbi lumea? Începe prin a-ţi face patul.

Acesta este unul dintre sfaturile lui William H. McRaven, militar în trupele US Navy Seals. Cartea adună o colecţie de sfaturi pe care McRaven le-a strâns, unul câte unul, în timpul riguroaselor antrenamente pentru a deveni un Navy Seal, dar şi pe parcursul lungii sale cariere militare.

McRaven recunoaşte că viaţa este grea, dar dacă întâmpini provocările cu disciplină, determinare, o atitudine pozitivă şi ai parte de ajutorul celor din jur, vei ajunge sa trăieşti o viaţă plină de sens, care îi va inspira şi pe ceilalţi.

2. Puterea prezentului, de Eckhart Tole

Mesajul lui Eckhart Tolle este simplu: să trăieşti în prezent este cea mai adevărată şi simplă cale spre fericire.

Cartea îi îndeamnă pe cititori să preia frâiele propriului destin şi să se bucure de toată frumuseţea şi dragostea care îi înconjoară, exact ca atunci când erau copii şi lumea le părea o minune. Acum trăim în aceeaşi lume, dar între timp ne-am lăsat acaparaţi de întâlniri, responsabilităţi, termene limită, datorii, frustrări şi dezamăgiri, şi am uitat să mai trăim în momentul de "acum". Această carte te face să conştientizezi importanţa prezentului şi faptul că "acum" este tot ce ai. Discutând despre ego, Tolle îţi deschide ochii în privinţa puterii distrugătoare a acestuia.

3. Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul, de Robin S. Sharma

Această poveste motivaţională oferă o abordare pas cu pas pentru a trăi cu mai mult curaj, echilibru şi bucurie. O fabulă creată cu atenţie şi măiestrie spune povestea lui Julian Mantle, un avocat obligat să se confrunte cu criza spirituală din viaţa sa lipsită de echilibru. În căutarea unei existenţe care să aibă sens, Mantle descoperă lecţii importante şi înţelepte care îi schimbă percepţia asupra vieţii.

4. Factfulness, de Hans Rosling

Factfulness vine ca o explicaţie detaliată a lucrurilor pe care toată lumea le ştie, dar care, de cele mai multe ori, sunt interpretate greşit sau discutate superficial. Câte fete se bucură de dreptul de a merge la şcoală? Ce procent din populaţia globului trăieşte în sărăcie? Şi multe alte întrebări însoţite de date statistice care ne schimbă destul de radical percepţia şi ne aduce mai aproape de fapte decât de impresii.

5. Secretele Succesului, de Dale Carnegie

Prima carte a lui Dale Carnegie este un bestseller atemporal, cu sfaturi care au trecut testul timpului şi care au împins mulţi oameni influenţi pe scara succesului, atât în vieţile lor personale, cât şi profesionale. La fel de relevante în prezent ca acum aproape un secol, principiile lui Carnegie te vor ajuta să-ţi atingi potenţialul maxim în această eră a complexităţii şi competitivităţii.

6. Voinţa. Cum să-ţi redescoperi cea mai mare putere interioară?, de Roy.F.Baumeister, John Tierney

În "Voinţa. Cum să-ţi redescoperi cea mai mare putere interioară?", autorii revoluţionează înţelegerea noastră despre una dintre cele mai râvnite virtuţi umane - autocontrolul. Baumeister a descoperit că voinţa, alimentată de glucoză, funcţionează ca un muşchi: poate fi întărit prin practică şi obosit prin exces.

7. Gândeşte şi vei fi bogat, de Napoleon Hill

Napoleon Hill a scris această carte în 1937, după ce timp de 25 de ani a cercetat vieţile şi experienţele celor mai de succes şi bogaţi oameni ai momentului - Carnegie, Edison, Ford şi alţi magnaţi ai secolului XIX. Dar şi acum, la mai bine de 80 de ani de la publicarea cărţii, lecţiile acesteia rămân actuale şi inspiraţionale.

8. Gândire rapidă, gândire lentă, de Daniel Kahneman

Cartea este un adevărat tur de forţă în domeniul psihologiei comportamentale. Explicând cum mintea noastră ajunge la concluzii şi ia decizii, Kahneman susţine că partea creierului responsabilă pentru luarea deciziilor are două personalităţi: Sistemul 1 şi Sistemul 2. Sistemul 1 e ghidat de instinct, aşadar e vigilent, impulsiv, critic, uşor de manipulat şi foarte emotiv, pe când Sistemul 2 e exact opusul: reflexiv, inteligent, indolent, încăpăţânat, devine activ doar când intră vreun fel de "alertă".

9. Îndrăzneşte să conduci, de Brene Brown

Îndrăzneşte să conduci explorează caracteristicile liderilor curajoşi cărora nu le este frică să fie autentici, să vorbească despre diferenţe şi să dea dovadă de empatie. Teme precum vulnerabilitate, curaj, frică, ruşine şi alte aspecte ale relaţiilor interumane sunt explorate în profunzime în această carte de dezvoltare personală pentru bărbaţi şi femei de toate vârstele.

10. Metoda GTD. Arta productivităţii fără stres, de David Allen

Cartea lui David Allen îţi va arăta încă o dată importanţa de a avea un obiectiv bine definit şi te va familiariza cu instrumentele necesare pentru a duce un lucru la bun sfârşit. E o carte de dezvoltare personală perfectă pentru adolescenţii care trebuie să facă faţă provocărilor şcolare din ce în ce mai stresante, dar şi pentru adulţii care vor să-şi maximizeze productivitatea la muncă sau în viaţa personală.

11. Arta magică a durutului în cot, de Sarah Knight

Cartea este scrisă ca o parodie la bestsellerul lui Marie Kondo - Magia Ordinii. Dacă Marie Kondo te învaţă să faci ordine în casă şi să păstrezi doar lucrurile care-ţi aduc fericire, scopul lui Knight este să te ajute să-ţi faci ordine în gânduri şi să nu-ţi mai pese despre ce cred alţi oameni (cu excepţia celor care contează cu adevărat: familie, şef, prieteni apropiaţi). Vei învăţa să te pui pe tine pe primul loc.

12. Magia Ordinii, de Marie Kondo

Metoda KonMari nu îţi va transforma doar spaţiul de locuit. După ce ai făcut ordine în casă, vei constata că întreaga ta viaţă se va schimba. Vei căpăta mai multă încredere în tine, succesul te va însoţi, vei avea mai multă energie şi te vei simţi mai motivat să duci viaţa pe care ţi-o doreşti. De asemenea, vei dobândi curajul să laşi în urmă aspectele negative ale vieţii tale: vei recunoaşte o relaţie care-ţi face rău şi îi vei pune capăt; anxietatea te va părăsi şi, în sfârşit, vei scădea în greutate.

13. Curaj cât trebuie, de Cheryl Strayed

În această vei găsi doza zilnică de motivaţie. O colecţie de citate din cărţile lui Cheryl Strayed - gânduri pline de energie, sinceritate şi umor care te vor ajuta să-ţi resetezi intenţiile, să-ţi faci ordine în idei şi să opreşti vocea îndoielii care de atâtea ori îţi otrăveşte gândurile.

14. Mentalitatea învingătorului, de Carol Dweck

Dweck discută pe larg despre influenţele celor două tipuri de mentalitate în toate aspectele vieţii, de la afaceri la dragoste, şi susţine că poţi oricând să-ţi schimbi gândirea din rigidă în flexibilă, trecând, aşadar, în tabăra oamenilor de succes.