Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracţionale (ARBI) a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de circa 2 milioane de lei în mai multe dosare gestionate de procuratura municipiului Chişinău.
Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), pe parcursul săptămânii trecute, au fost desfăşurate 9 instruiri anticorupţie de către Direcţia educaţie anticorupţie a CNA, iar la Hânceşti a reînceput campania „Nu dau, nu iau mită”, lecţii de integritate cu rapperul moldovean Kapushon, transmite Știri.md.
Tot la Hânceşti, a avut loc a 4-a ediţie a jocului intelectual „Quiz prointegritate”, câştigător local fiind desemnat liceul „Mihail Sadoveanu”.
De asemenea, Direcţia analitică a efectuat 14 analize operaţionale pe cauze penale şi o analiză strategică. Alte 26 se află în curs de elaborare.
Pe lângă asta, Direcţia legislaţie a întocmit expertiza anticorupţie pe marginea a 28 de proiecte de legi şi a emis 30 de avize.
Au fost înregistrate 1.153 de materiale în cancelaria Centrului, dintre care 55 sunt petiţii. La Linia naţională anticorupţie au fost recepţionate 51 de apeluri, 4 din ele fiind de competenţa CNA.
Au fost eliberate 139 de caziere de integritate.
De asemenea, 4 persoane, cercetate în dosarele procurorilor anticorupţie, au fost plasate în arest în izolatorul CNA.