Mai mulți șoferi se oferă să transporte gratuit personalul medical aflat la datorie

  • 16 mar. 2020, 15:48
  • 1 115

Solidaritatea oamenilor este cel mai bun lucru, probabil, pe care ni l-a adus epidemia de coronavirus.

În contextul în care autoritățile au dispus măsuri drastice în toate sectoarele economiei și o mare parte din populație se izolează în carantină, personalul medical se află la datorie și muncește cu multă dedicație. Astăzi, mai mulți șoferi din capitală s-au oferit să ajute personalul medical, transportându-i gratuit la locul de muncă, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.

Anunțuri de acest fel au apărut pe un grup dedicat automobiliștilor din capitală. Administratorul grupului, Mihail Bagas, a solicitat șoferilor de taxi, precum și șoferilor care lucrează în timpul carantinei (livrare de alimente, servicii de urgență etc.), care au posibilitatea, să transporte voluntar personalul medical și alte persoane implicate în lupta împotriva virusului.

Mihail Bagas a cerut acestora să respecte toate recomandările privind protecția pasagerilor în timpul transportului.

Printre șoferii care sunt gata să ajute personalul medical, este Ivan Hotinschii, angajat la compania Yandex taxi. Ivan spune că a creat un canal special pe rețeaua de mesagerie Viber și îndeamnă șoferii să i se alăture, pentru „a-i ajuta, în măsura posibilităților, pe cei care ne tratează”.

„Dacă aveți nevoie foarte mare, vă ajut cu transportul inclusiv noaptea. Împreună vom învinge”, a mai scris Ivan Hotinschii, care a precizat că este disponibil de la ora 7 dimineața până la 20.00.

Menționăm că în ajutorul personalului medical a sărit și un grup de inițiativă, format din fondatoarea MAD-Aid Victoria Dunford, antreprenorul Anatol Untură și jurista Ana Racu, care au pornit o campanie de colectare de fonduri pe platforma Gofundme, iar cu banii colectați vor fi procurate lucruri necesare pentru a ușura viața doctorilor, care lucrează în ture interminabile și care rareori au timp să mănânce.