Moldoveanca somilier de ceai în Dubai: Marina Rabei

  • 8 iun. 2018, 15:46
  • 7 859
  • 9

Marina Rabei este originară din satul Cojușna, Strășeni, și deja de 12 ani este stabilită în Dubai. După absolvirea Academiei de Studii Economice din Moldova, Catedra de Turism/Marketing, la îndemnul unei prietene, care lucra atunci la „Emirates Airlines”, în vara anului 2006 pleacă din Moldova, pentru a explora oportunitățile orașului Dubai. Visa să devină și ea stewardesă, să călătorească în lumea întreagă. Însă, din fericire, mărturisește Marina Rabei, invitația la interviu la „Emirates venise prea târziu, deja era angajată la o companie de imobiliare. Și acum este somelier de ceai.

Experiența profesională a Marinei Rabei a fost de la început o provocare; a lucrat în industria imobiliară, la compania „Nakheel", cunoscută pentru insulele artificiale în formă de palmier, unde și-a format primele aptitudini de serviciu cu clienți de calibru diferit. Apoi a lucrat trei ani în industria maritimă, unde a învățat cum se construiesc navele petroliere, coordonând reparația acestora la docuri uscate în toată lumea.  „Profesia aceasta este 24/7 și este foarte masculină, care m-a forțat să mă reprofilez într-un domeniu mai feminin", spune somelierul de ceai Marina Rabei.

„Ulterior, am deschid propria afacere, o companie boutique de import a produselor profesionale pentru păr. Am distribuit exclusiv produsele „Revlon Proffesional" în Emiratele Arabe până unul din distribuitorii majori de pe piață mi-a „furat" distribuția. Experiența aceasta m-a necăjit în acea perioadă, însă ca rezultat am creat un brand al meu. Așa s-a născut „Avantcha", compania de ceaiuri rafinate", a povestit conaționala noastră Marina Rabei.

- Cum a fost la început aici? Cum v-a întâmpinat Dubai-ul?

- E mereu greu de la început. Orice schimbare provoacă disconfort, dar este oricum mai ușor când ai 20 de ani. În Dubai, 80-90% din populație sunt expatriați, ceea ce face mai ușoară integrarea în cercuri sociale în comparație cu alte state. În același timp, dacă marea majoritate sunt expatriați, prieteniile durează cât perioada de ședere, un an, doi sau trei.

În 2006 în Dubai era o perioadă de dezvoltare economică explozivă, oportunitățile de creștere în cariere, de a învăța o profesie nouă, de a câștiga bani mulți - erau imense. Am învățat foarte repede să-mi asum responsabilități și să livrez angajamentele propuse; nu era și nu este loc pentru justificări. Nu ai job, ai 30 de zile să părăsești țara.

- Și studiile?

- Am făcut studiile online, la Asociația de Ceaiuri din Toronto. Aceste studii sunt foarte solicitante, este un volum mare de informație și un mod de a învăța foarte independent. Nu le pot compara cu studiile obligatorii, dar pot spune cu certitudine că orice fel de studii sunt importante și ajută la creșterea profesională și personală.

- Și Dubai-ul cu stereotipurile care s-au format referitor în jurul acestui oraș?

- Majoritatea prietenilor mei de aici ar spune că eu sunt ocrotitoarea orașului, pentru că eu mereu l-am glorificat și onorat. Ca orice oraș sau stat din lume, Dubai-ul are avantajele și dezavantajele proprii; propun să nu uităm despre aspectele istorice și economice ale acestei țări.

Dubai este cel mai mare oraș din Emiratele Arabe Unite, care a cunoscut o dezvoltare economică bruscă în urma descoperirii petrolului în anii 60. Acum însă prețul la petrol s-a majorat și aici, chiar dacă e mai ieftin decât în Europa, de exemplu, dar e aproape dublu decât era cu zece ani în urmă.

Rezervele petroliere în Dubai erau și sunt limitate, fapt care a îndemnat guvernul să dezvolte turismul și comerțul. Construirea hotelurilor, instituțiilor financiare, centrelor de recreere etc. a generat un flux de forță de muncă din străinătate. Acum orașul Dubai este e o metropolă multi-culturală, cu infrastructură ultra-modernă, care oferă posibilități de creștere și câteodată de a face bani, însă nu mai e ce a fost acum un deceniu. Competiția este mai dură, prețurile au crescut foarte mult. Acum noi toți trebuie să lucrăm mai mult. În Dubai salariul depinde de pașaport. Însă cei care demonstrează sârguință și loialitate sunt remarcați.

- Comunicați cu alți moldoveni? Putem spune că există o comunitate consolidată a moldovenilor în Dubai?

- Cunosc și comunic cu mai mulți moldoveni aici, iar comunitatea moldovenilor a crescut considerabil în ultimii cinci ani. Prietena mea cea mai apropiata este din Moldova și avem și o angajată la compania noastră, originară din Moldova.

- Munciți în calitate de somelier de ceai, activitate aparent nouă pe piață. Ce include această activitate?

- Am obținut diploma de somelier de ceai anul trecut de la Asociația de Ceai și Infuzii din Canada, unde am studiat aproape un an. Este adevărat, este o activitate mai nouă.

Un somelier de ceai este o persoană calificată și informată în toate aspectele industriei de ceai, lanțul valoric de la creștere/producere până la retailer/servire; trebuie să cunoască istoria, cultura, procesul de creștere, cultivare și de procesare, tipurile de ceai, în același timp formularea de meniu-uri pentru HoReCa.

- Cum decurge o zi de muncă a unui somelier de ceai?

- Sunt partener la compania de ceai, AVANTCHA, iar o zi de muncă implică mai puține degustări de ceai decât mi-aș fi dorit în realitate și mai multe chestii organizatorice. În prezent, compania furnizează lunar aproximativ 150 HoReCa clienți în Emirate și statele CCG (Consiliul de Cooperare din Golf); sunt restaurante, cafenele, birouri guvernamentale, spa etc.

În același timp, avem magazinul de ceai online care oferă posibilitatea de a cumpăra ceaiurile noastre pentru uz personal. De asemenea, construim un lounge/magazin de ceai, care sperăm să se deschidă în toamnă. Fiecare zi de muncă este imprevizibilă, munca mea este divizată între online marketing, negocieri de contracte, vânzări, degustări de ceaiuri și dezvoltarea produselor noi.

 Ce ați învățat din procesul migrației pe care l-ați trăit și îl trăiți acum?

- A migra înseamnă a accepta cultura-gazdă, a prelua obiceiurile și a respecta diferențele. 

- Unde este pentru dumneavoastră „acasă"?

- Cea mai apropiată casă în prezent este Dubai-ul. E evident că viitorul este imprevizibil și visez la un hotel micuț, pe malul mării undeva în Asia.

Aliona PURCI