Evenimentul de carieră pentru studenţi, organizat de studenţi

  • 16 mar. 2018, 13:58
  • 793

Echipa de voluntari din BEST lucrează cu spor la Evenimentul Naţional de Carieră, JobShop®, care va avea loc în perioada 16-21 martie, ajuns la cea de-a 18-a ediție, în Iași. Zilele de stand se vor desfășura anul acesta la Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului ”Cristofor Simionescu”.

JobShop® are ca scop crearea unei legături între mediul universitar și companii, prin interacțiunea directă dintre studenți sau absolvenți și reprezentanții companiilor, în vederea formării, dezvoltării și pregătirii acestora pentru o viitoare carieră. Acest lucru se realizează prin informarea corectă și rapidă a studenților cu privire la oportunităţile oferite de marile companii existente pe piața locală și națională.

Astfel, JobShop® răspunde nevoilor actuale: orientarea profesională, dezvoltarea de competențe cheie pentru primul pas în carieră, învățarea de la oameni de succes, dialogul direct cu angajatorii precum și o pregătire tehnică adaptată la cerințele și realitatea mediului economic de astăzi.

Toate acestea sunt realizate printr-o serie de activităţi ce vor crea o punte de legătură între mediul universitar şi companii.

În prima zi de eveniment va avea loc Deschiderea Oficială. Aceasta resprezintă o discuţie liberă între profesori, reprezentanţii companiilor şi studenţi. Dezbaterile de anul acesta se vor axa în jurul dezorientării studenţilor în alegerea carierei. Intenţia noastră este de a dezvolta o mai bună comunicare între studenţi, beneficiarii proiectelor BEST şi partenerii noştrii, companiile şi Universitatea, prin care să găsim niște soluții la problemele existente.

A doua zi studenţii vor avea şansa de a participa la un workshop de CV-uri. Aceştia vor învăţa cum să-şi valorifice cel mai bine experienţa şi calităţile într-un CV eficient. Tot în aceeaşi zi, companiile îşi vor desfăşura propriile activităţi ce reprezintă o pregătire complementară pentru studenţi.

Următoarea zi are un program asemănător, ce constă într-un training de simulare a interviului de angajare în care studenţii vor învăţa ce trebuie să facă pentru a crea o primă impresie cât mai bună. Aceast training va fi urmat de alte activităţi organizate de companii. Această pregătire are scopul de a dezvolta şi latura non-academică a studenţilor, punându-se mai mult accentul pe negociere, persuasiune, lucru în echipă, management etc.

A patra zi se concentrează pe activitatea numită “Cariere de succes” ce constă într-un discurs susținut de antreprenori, profesori, lideri şi experți în domeniu, pe tema succesului în carieră, urmat de o discuție liberă între aceștia și studenți. Aceştia din urmă pot afla detalii privind munca de antreprenoriat, efortul şi timpul acordat pentru a avea o reuşită în domeniu, dar şi oportunitatea de a pune întrebări sau de a primi sfaturi pe proiectele deja începute.

Ultimele două zile sunt zilele de stand în care vin reprezentaţii de la diverse companii pentru a prezenta oportunităţi de angajare sau de participare la un internship.

Pentru a afla mai multe detalii şi pentru a fi ţinuti la curent puteţi accesa site-ul iasi.jobshop.ro. Nu mai aşteptaţi să faceţi primul pas către o carieră de succes!