Premiul Naţional va fi acordat în acest an şi pentru medici

  • 7 iul. 2020, 10:01
  • 465

Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, a propus membrilor Comisiei ca în 2020 să fie acordate premii suplimentare pentru domeniul medical.

„Criza pandemică a adus presiuni fără precedent pe sistemul național de sănătate publică. Mai mulți medici au demonstrat exemple de competență, devotament meseriei și dăruire de sine.

În comun cu experții OMS medicii moldoveni au creat un mecanism eficient de identificare și tratare a persoanelor infectate, s-au implicat în gestionarea situației epidemiologice la toate nivelele și au desfășurat campanii publice de informare și educare menite să protejeze oamenii și să prevină răspândirea infecției COVID-19”, se arată în comunicat, transmite Știri.md.

Membrii Comisiei au susținut propunerea premierului Chicu de a acorda câteva premii suplimentar reprezentanților domeniului medical, în semn de recunoștință și apreciere.

Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.504/2018, Guvernul decernează anual până la 10 premii naţionale.