Concursul Cel mai bun plan de afaceri 2020 și-a desemnat învingătorii

  • 10 iul. 2020, 17:13
  • 562

Au fost desemnați câștigătorii Concursului Naţional „Cel mai bun plan de afaceri” - 2020.

Etapa finală a Concursului Naţional „Cel mai bun plan de afaceri” - 2020 a întrunit 14 concurenți care și-au prezentat ideile în fața unei comisii de evaluare, formată din specialiști în domeniu, oameni de afaceri, reprezentanți ai Ministerului Educației, Culturii şi Cercetării și reprezentanți ai asociațiilor de business, transmite Știri.md.

Planurile de afaceri au fost concepute în cadrul disciplinei „Bazele Antreprenoriatului”, în cadrul Proiectului „Activitatea de instruire în domeniul antreprenoriatului și pasării în câmpul muncii”.

La ediția din acest an, Premiul Mare i-a revenit elevei Țîcu Nicoleta, pentru proiectul „Producerea condimentelor naturale - Condi-eco”.

Locul I a fost câștigat de Pînzari Maria-Iulia pentru proiectul „Brutărie - Zdorovyi Hleb”.

Locul II a fost obținut de către Gaina Cătălina și Postica Victoria, care au prezentat planul de afaceri intitulat „Meniuri digitale cu efecte sonore pentru agenții economici din domeniul alimentației publice”, iar  locul III i-a revenit lui Sava Corina, pentru proiectul „Genți croșetate- ChrosetStyle”.

Pentru premierea câștigătorilor, MECC a alocat suma de 15.000 de lei, repartizată în felul următor: locul I – 7.000 de lei, locul II – 5.000 de lei şi locul III – 3.000 de lei.

De asemenea, toți finaliștii au primit diplome și premii din partea partenerilor, urmând să beneficieze de suport în implementarea ideilor de afaceri.

Premiul mare a fost un laptop oferite de către CEDA.

Totodată, patru participanți au primit premii în valoare de 3.500 de lei fiecare, din partea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Premiile au revenit elevilor:

  • Pleșca Cristian, pentru cel mai bun Plan de afacere cu caracter social;
  • Lisnic Ionela pentru cel mai bun Plan de afacere în producerea produselor alimentare artizanale; 
  • Tucan Artiom pentru cel mai bun Plan în dezvoltarea afacerii de familie în mediul rural;
  • din partea Asociației Obștești „Educație pentru Dezvoltare” elevei Para Maria pentru cel mai bun Plan de afacere în profesia aleasă.

Scopul concursului este de a susține spiritul antreprenorial al elevilor din învățământul profesional tehnic, prin promovarea celor mai bune planuri de afaceri.

Potrivit Nataliei Grîu, secretar de stat în domeniul educației la MECC, misiunea concursului constă în dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale elevilor instituțiilor de învățământ profesional tehnic, prin crearea, sprijinirea, consolidarea şi promovarea unei culturi antreprenoriale la nivel rural şi urban, capabilă să accelereze inițierea de afaceri de succes şi să mărească competitivitatea la nivel local.

Concursul a fost organizat de Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării (MECC) în parteneriat cu Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA), și Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.