5 obstacole pe care antreprenorii trebuie sa le depaseasca in perioadele dificile

  • 27 oct. 2020, 13:40
  • 753

Perioadele de criza nu iarta pe nimeni, iar atunci cand contextul este extrem de tulbure, afacerile mici si mijlocii devin expuse. Pentru unii antreprenori, contextul actual a amplificat multe dintre vulnerabilitatile cu care se confruntau deja, iar riscul de inghetare a activitatii a crescut semnificativ.

Organizarea excelenta, stabilitatea financiara, leadership-ul si colaborarea cat mai stransa cu angajatii reprezinta in astfel de situatii piloni critici pentru capacitatea unei firme de a rezista pe piata. Astfel, un antreprenor trebuie sa gaseasca in acest moment cele mai bune solutii ca sa depaseasca principalele obstacole de care se loveste.

Tranzitia catre mediul digital

Mediul digital poate fi extrem de ofertant, poate deschide noi oportunitati pentru businessuri si poate oferi multe solutii pentru problemele clientilor unei firme. Din nefericire, din lipsa de fonduri sau in urma unei strategii diferite de dezvoltare, nu toti antreprenorii s-au pregatit din timp pentru extinderea businessului propriu in online, iar acest lucru a nascut nevoia urgenta de a grabi pasul si de a investi masiv in aceasta directie. Desi este costisitoare, aceasta tranzitie devine obligatorie si reprezinta una dintre principalele solutii pentru pastrarea unei activitati solide.

Accesarea mai multor fonduri

Fie ca vorbim despre investitii in infrastructura digitala, plata salariilor, a facturilor si a datoriilor, fiecare dintre acestea inseamna un singur lucru, si anume capital. In clipa in care activitatea este redusa sau grav afectata de un context dificil, identificarea celor mai bune directii pentru atragerea de fonduri noi poate fi un proces greoi. 

Ajutarea angajatilor sa lucreze de acasa mai eficient

Daca pana in urma cu un an strategia de a le oferi angajatilor posibilitatea de a lucra de acasa era regasita doar in anumite companii, in prezent a devenit o conditie de baza pentru continuarea activitatii. Insa, odata cu aceasta schimbare, au aparut si costurile suplimentare. Angajatii au nevoie de echipament oferit de firme ca sa poata lucra, de training, de acces la platforme online, dar si de asistenta atat profesionala, cat si psihologica. Potrivit unei analize publicate de Forbes.com, stresul provocat de fenomenul „Work From Home” a dat nastere unor probleme importante printre angajati, precum lipsa de concentrare, apatia, anxietatea sau stari de iritare si nervozitate. Mai mult, un studiu realizat de CBDistillery in luna septembrie a acestui an a scos in evidenta faptul ca 56% dintre angajatii americani s-au simtit mult mai stresati la munca.

Pierderea clientilor

Un alt factor de presiune pentru multe firme mici si mijlocii in perioadele de criza este riscul pierderii clientilor sau renegocierea contractelor astfel incat sa existe continuitate de ambele parti. Aceasta problema este cu atat mai importanta cu cat poate atrage dupa sine situatii neplacute, precum incapacitatea de plata a salariilor sau a datoriilor si riscul de a inchide activitatea pe termen nedeterminat.

Pierderea resursei umane

Instabilitatea financiara duce de foarte multe ori si la instabilitate in randul personalului firmei. Angajatii devin ingrijorati si nesiguri in privinta viitorului lor, iar acest lucru poate provoca o criza a resursei umane. Cum recrutarea este costisitoare si din punct de vedere financiar, dar si al timpului, o prioritate pentru orice antreprenor este comunicarea transparenta cu personalul cheie. In acest fel, toti angajatii se vor simti inclusi in planurile firmei si vor intelege mai usor cat de important este rolul pe care il ocupa in acest context.

In perioadele de criza, nu exista solutii simple si rapide, insa exista strategii care pot fi implementate pentru a traversa si a depasi un context dificil. Marele avantaj atunci cand toate solutiile sunt implementate la timp poate veni in clipa in care criza a fost depasita, deoarece businessul poate merge mai departe cu o viziune mult mai solida, o infrastructura noua si o echipa mai inchegata.