Top 5 provocări pentru specialiștii din HR în 2021

  • 28 дек. 2020, 14:04
  • 1 027

A mai rămas puțin până la finalul acestui an. Ca de obicei, la cumpăna dintre ani, ne uităm cu un ochi către cele 12 luni care tocmai ce s-au scurs, dar și cu un ochi către viitorul an. Pentru specialiștii din resurse umane a fost un an plin, în care cei mai mulți dintre ei au văzut cum sectorul din care fac parte a jucat un rol esențial în modul în care companiile și-au gestionat răspunsul la pandemie. De la sprijinirea bunăstării angajaților, la concedieri și înghețarea angajărilor, specialiștii din HR au fost nevoiți să ofere răspunsuri certe, într-un momente pline de schimbări majore.

Jaqueline Anderson, directorul de resurse umane la Nintex, una din cele mai importante companii din lume care se ocupă cu managementul proceselor end-to-end și automatizarea fluxului de lucru a cinci provocări majore pentru departamentele de HR, în 2021.

Remodelarea companiei

„Criza COVID-19 a determinat mii de întreprinderi să-și revizuiască modurile de operare și să facă o trecere bruscă la munca la distanță”, a spus ea.

„Chiar dacă perspectiva iminentă a unui vaccin face posibilă revenirea la vechea normalitate, este puțin probabil ca acele companii să revină la procesele și practicile anterioare”, explică Jaqueline Anderson.

Anumite companii mari, cum este Deloitte (divizia din Australia) au prezentat deja primele planuri de lucru pentru 2021, care includ un stil de muncă hibrid, precizând că flexibilitatea va fi o parte cheie a modelului de lucru de anul viitor.

Anderson a spus că forța de muncă trebuie să se adapteze în continuare în 2021, timp în care liderii de resurse umane își vor demonstra în continuare valoarea adăugată pe care o produc.

Găsirea și optimizarea unei forțe de muncă mai flexibile

Concedierile de personal și înghețarea temporară a noilor angajări au fost unele dintre primele efecte ale pandemiei de COVID-19. Din păcate, acești factori vor continua să modeleze piața locurilor de muncă și anul viitor.

Anderson crede că, în timp ce efectivele conservatoare rămân un factor limitativ, specialiștii din HR trebuie să găsească noi modalități de a face față schimbării și să se orienteze către lucrători mai flexibili.
„Găsirea și gestionarea talentelor contingente nu sunt întotdeauna simple, chiar și pe piața cumpărătorilor”, a spus ea.

„Profesioniștii în resurse umane pot juca un rol esențial în a ajuta liderii de afaceri să găsească echilibrul corect între angajările permanente și temporare și să profite la maximum de fondurile de talente disponibile”, a mai adăugat specialistul.

Ajutor pentru lideri în dezvoltarea abilităților de managament la distanță

Pentru specialiștii din HR, adevărata provocare din acest an va fi să ofere sprijin managerilor în gestionarea de la distanță a echipelor de lucru. Acest aspect nu seamănă deloc cu momentele în care erai la birou și toate lucrurile se desfășurau față în față, de la discuții, ședințe sau oferirea de feedback.

O conducere bună este formată din lideri care știu să se apropie de angajații lor și să-i motiveze, chiar și de la distanță.

„Pentru unii manageri, totuși, motivarea echipelor lor și găsirea unor modalități eficiente de a le recunoaște și recompensa atunci când lucrează în afara locației a fost o provocare.

În acest sens, liderii de resurse umane ar trebui să poată ajuta. 2021 s-ar putea să ne țină ocupați să formalizăm politici și procese pentru a ne asigura că munca la distanță rămâne un mod productiv, durabil și sigur de operare”, a spus Anderson.

Remunerația la distanță

Cum recompensezi angajații atunci când o creștere a salariului nu este posibilă? Este un lucru pe care liderii de resurse umane vor trebui să îl discute pe măsură ce vom intra în 2021. Pe fondul înghețării salariilor și a reducerilor de bonusuri, remunerația va fi un subiect fierbinte.

„Dacă și când aceste decizii ar trebui revizuite se va dovedi o problemă spinoasă în multe locuri de muncă”, a avertizat Anderson.

Gestionarea unui mediu de business afectat deja de pandemie

„Știm cu toții că peisajul de afaceri s-a schimbat dramatic și „normalitatea”, pe care o știam cândva este încă departe”, a mai declarat directorul de HR.

În timp ce multe state se află pe un drum de revenire economică, nu putem spune cu certitudine că într-adevăr se întrevede un viitor luminos, care să nu fie marcat de incertitudini. Anderson a spus că, deși un vaccin este o veste bună, nu va fi o soluție rapidă la răul financiar cu care se confruntă multe companii. Dar odată cu aceste cu noi provocări, vine o nouă oportunitate.

„În calitate de profesioniști în domeniul resurselor umane, rolul nostru este unul favorabil și vom fi chemați să-l jucăm la maximum, pentru a ajuta organizațiile pe care le deservim să inoveze și să se adapteze la schimbările permanente.

Niciodată nu a existat un moment mai bun pentru ca profesioniștii din resurse umane să își asume un loc la masa executivă, așa că profitați de ocazie”, Jaqueline Anderson, directorul de resurse umane la Nintex.