Cum selectam cele mai bune CV-uri: recomandarile specialistilor Google

  • 16 февр. 2018, 10:59
  • 1 008

Fie ca respecta formatul tradional, fie ca ies din tipare printr-unul creativ, CV-urile continua sa fie unul din elementele definitorii ale recrutarii. De aceea, specialistii Google recomanda ca procedura de selectare a CV-urilor sa fie una riguroasa si bine structurata.

Toti candidatii incep prin redactarea unui CV si toti recruiterii trebuie sa ia in considerare etapa de selectare a CV-urilor. In mod inevitabil, procesul de recrutare include si etapa in care candidatii trebuie evaluati doar pe baza datelor si informatiilor din aplicatia trimisa.

Recruiterul risca sa se piarda in detalii sau, dimpotriva, sa rateze informatii importante, in cazul in care nu respecta o procedura specifica, structurata, pentru descoperirea celor mai bune CV-uri.

Google primeste aproape 3 milioane de CV-uri in fiecare an, din intreaga lume, astfel incat echipa care se ocupa de analiza acestor aplicatii urmareste anumite aspecte esentiale inainte de toate, ceea ce simplifica si in acelasi timp eficientizeaza procesul de selectie a CV-urilor de top.

In primul rand, alegerea celor mai bune CV-uri incepe chiar din momentul realizarii descrierii de job. Cu cat descrierea job-ului este mai exacta, cu atat mai multe aplicatii se vor plia pe cerintele postului respectiv. Altfel spus, pentru CV-uri bune, avem nevoie de o fisa a postului bine gandita.

Intr-un CV bun trebuie sa se regaseasca in mod obligatoriu calificarile minime si, de asemenea, cat mai multe dintre calificarile recomandabile.

In al doilea rand, un CV bun se recunoaste prin urmatoarele caracteristici:

- o prezentare impecabila: CV-ul trebuie sa fie perfect din toate punctele de vedere, de la respectarea ortografiei pana la cursivitate, logica si structura

- realizari si contributii masurabile: specialistii de la Google cauta in primul rand performanta masurabila, datele concrete care atesta un impact profesional real, clar definit.

- un parcurs profesional coerent: cu toate ca persoanele care au trecut prin perioade de somaj sunt, pe nedrept, discriminati de catre multi angajatori, este important sa tinem cont de masura in care CV-ul dovedeste o cariera si nu doar o insiruire de locuri de munca. Perioadele fara un loc de munca pot avea justificari corecte si nu trebuie privite din start negativ. Ceea ce conteaza este directia, intentia candidatului de a se dezvolta profesional.

In al treilea rand, selectia CV-urilor trebuie sa pastreze o anumita flexibilitate atunci cand vine vorba de coordonarea candidatului potrivit cu postul potrivit. Atunci cand sunt mai multe posturi disponibile in cadrul firmei, este foarte posibil ca unii candidati sa fie mai potriviti pentru alt post decat cel la care au aplicat.

In cele din urma, specialistii Google recomanda pastrarea CV-urilor bune ale candidatilor respinsi intr-o baza de data, care sa fie revizuita periodic. In cazul recrutarii de talente, toti candidatii sunt performanti, iar aplicatiile lor se pot dovedi a fi perfecte pentru un post viitor.