Cum să-ți faci CV-ul dacă vrei să-ți schimbi cariera

  • 16 июня 2021, 10:57
  • 1 539

Ca profesionist, este firesc să îți schimbi de mai multe ori de-a lungul carierei tale locul de muncă, dar uneori doar o schimbare de job nu mai funcționează. La un moment, mulți dintre noi ajung într-un punct al vieții în care aleg pur și simplu să își schimbe cariera.

Pandemia a schimbat complet modul în care oamenii se raportează la locurile lor de muncă. 1 din 4 angajați intenționează să-și schimbe joburile, după ce pandemia va trece, potrivit sondajului Prudential Financial’s Pulse of the American Worker.

Mulți angajați au ajuns să muncească mai mult mult, să petreacă din ce în ce mai puțin timp cu familia, iar, în cel mai rău scenariu, au ajuns în burnout, fiind complet extenuați și fizic și psihic.

Așa că recalibrările către alte joburi sau către schimbări complete de carieră au loc din cauza unui fundament mai mult decât valid: munca mai multă = un job mai bine plătit.

Reconstruierea CV-ului pentru o schimbare de carieră

Pentru că vor joburi mai bine plătite, mulți angajați vor să-și schimbe cariera, mai ales după pandemie. Aceștia sunt nevoiți să se întoarcă înapoi la CV-urile lor, după ce, după o bună bucată de timp în care nu au avut posibilitatea să demisioneze de la fostul loc de muncă, acum a venit momentul să ia atitudine.

Oricare ar fi cazul, pentru mulți oameni, schimbarea carierei înseamnă crearea unui nou CV adaptat noii industrii alese. Cu toate acestea, una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă este demonstrarea modului în care experiența lor anterioară este relevantă pentru noul sector.

Iată cum să-ți structurezi CV-ul în așa fel încât să poți convinge potențialii angajatori că ai la tine tot ce e nevoie pentru a prospera într-o nouă industrie:

1. Documentează-te bine cu privire la noua ta carieră

Înainte de a te așeza confortabil la birou ca să-ți scrii CV-ul, nu uita că documentarea trebuie să fie un temeinică. Asigură-te că știi cât mai multe lucruri despre noua ta carieră.

Ulterior, te poți uita la unii dintre cei mai mari și cei mai buni angajatori din industrie și să identifici ce atribute apreciază cel mai mult în personalul lor.

Apoi ar fi bine să cunoști care sunt cele mai solicitate abilități și calificări necesare pentru rolurile la aspiri. Una dintre cele mai bune modalități de a face acest lucru este să studiezi fișele de post relevante și să îți faci o listă cu cele mai frecvente cerințe care apar.

2. Începe CV-ul de la zero

Odată ce aveți o idee mai bună despre ceea ce caută angajatorii, poți începe noul CV de la zero. Deși primul lucru pe care ești tentat să îl faci este să îți refaci CV-ul actual, indicat este să-l începi de la zero pentru că altfel îți poți afecta șansele de angajare. Reține că vechiul tău CV este special conceput pentru vechea ta carieră. Așadar, ale conținutul și formatul care să avantajeze eforturile tale de schimbare a carierei, potrivit sfaturilor regăsite pe forbes.com.

3. Pune-te la punct cu abilitățile

S-ar putea ca atunci când scrii noul tău CV, să observi că îți lipsesc unele abilități și calificări esențiale pe care le cere noua ta profesie. Pentru a combate acest lucru, ar trebui să continui să te perfecționezi și să dobândești skill-urile necesare pentru noua ta carieră. Ia în calcul posibilitatea a urma niște cursuri online sau chiar un stagiu de practică unde să te familiarizezi cu domeniul nou ales.

4. Evidențiază punctele forte de la început

Recrutorii petrec, în medie, de la cinci până la șapte secunde pentru a citi un CV. Ei îl citesc în sistem fotografie și sunt antrenați pentru asta. Așa că esențial este ca în prima parte a CV-ului tău să pui informații relevante (abilități importante și relevante) pentru recrutorul sau pentru managerul care îți va citi CV-ul.

Acest lucru îl poate ajuta pe cel care citește CV-ul tău să identifice rapid dacă ești potrivit pentru rol. Este momentul în care recrutorul fie va fi interesat de aplicația ta pentru job, fie va lăsa instant CV-ul deoparte și va trece la următorul.

5. Elimină informațiile care nu sunt necesare

CV-ul nu trebuie să fie kilometric, el trebuie să conțină informațiile relevante pentru recrutor. Probabil vei fi tentat să lași și detalii care aparțineau de cariera ta anterioară, însă acestea nu te vor mai ajuta în acest caz.

Deci, trebuie să elimini orice informații care nu sunt relevante pentru noul rol sau pentru industria pentru care aplici.
 
Nu în cele din urmă - ambiția și perseverența. Aceste calități te vor ajuta să nu renunți și, într-un final, vei găsi job-ul potrivit pentru tine.