Care este cheia succesului unui recrutor în era digitală

  • 3 сент. 2018, 11:09
  • 1 006

Digitalizarea proceselor de resurse umane, adica folosirea tehnologiei pentru a automatiza si simplifica anumite procese, nu inseamna doar inlocuirea unui sistem depasit, invechit. O solutie digitala de HR reprezinta o platforma care le permite angajatilor sa-si gestioneze programul de lucru, sa-si planifice carierele si care ii ajuta sa-si dezvolte noi abilitati.

Costurile pentru implementarea unui proces de digitalizare variaza in functie de complexitatea procesului si a organizatiei sau de dimensiunea acesteia.

"In contextul resurselor umane, decizia transformarii digitale este de multe ori dictata de perspectiva financiara. Daca potentiala solutie software poate fi inlocuita de trei oameni noi in echipa, facand acelasi lucru, repetitiv, in Excel, iar costul acestora este mai mic decat investitia in solutia digitala, decizia inclina spre numarul de angajati. In mod evident, nu este o directie sustenabila, ci o interventie prin care se mai peticeste un pic. Din aceasta ecuatie lipsesc insa aspecte importante, cel mai relevant fiind timpul. Impartiti intre multiple task-uri si sedinte, preferam sa rezolvam cat mai repede si eficient orice apare nou pe radar, iar o varianta self-service in HR, in care angajatul isi poate accesa si actualiza informatiile personale, devine un obicei bine antrenat in randul angajatilor. Avantajele sunt multe, de la eficienta la obiectivitate in luarea deciziilor", a declarat Mihai Cepoi, solution sales executive SAP, pentru wall-street.ro.

In era digitala, cand toata lumea este atrasa de tehnologie, candidatii folosesc platformele de recrutare online pentru a-si gasi un loc de munca. Angajatorii au inteles ca pentru a ramane in trend trebuie sa investeasca in digitalizeaza procesele de HR si sa-si intalneasca viitorii salariati in mediile in care acestia se simt cel mai bine.

Provocarile recrutorilor in era digitala

In ziua de astazi, atragerea candidatilor talentati ramane cea mai mare provocare pentru specialistii in HR, pe langa optimizarea proceselor de recrutare, transparenta si retinerea celor mai buni angajati. Exista insa o solutie, depinde de fiecare angajator cat este de dispus sa investeasca in ea.

"Provocari in lucrul cu oamenii au fost si vor fi mereu, nu cred ca vom ajunge la un sistem perfect, care sa rezolve toate aspectele. Exista in momentul de fata, o diferenta semnificativa intre cerere si oferta, care duce la ingreunarea procesului de recrutare. A deveni atractiv si a capta interesul candidatilor este cheia catre succesul oricarui recruiter", Mihai Cepoi, solution sales executive SAP

Cum poate digitalizarea sa schimbe procesul clasic de recrutare? "A recruta inseamna a gasi candidatii potriviti si a-i aduce in cadrul organizatiei. Simplificat, consider ca digitalizarea acestui proces inseamna a merge acolo unde ei s-au mutat deja. Atragerea si retentia talentelor sunt doua lucruri diferite. Atragerea lor presupune intelegerea nevoilor acestora si calibrarea ofertelor de angajare in functie de acestea. Retentia angajatilor inseamna a intelege ca nevoile lor se schimba in timp, iar companiile trebuie sa se adapteze pentru a acoperi cat mai multe dintre acestea", a completat Mihai Cepoi.

Angajatorii care nu investesc in digitalizarea proceselor de HR vor pierde

Digitalizarea este un fenomen greu de ignorat. Pentru multe companii, digitalizarea este un "must" care a demonstrat ca poate inlesni multe procese de business si care ajuta la cresterea productivitatii angajatilor. In contextul resurselor umane, digitalizarea il ajuta pe angajator sa isi gaseasca mult mai usor viitorii angajati. Cei care nu tin pasul cu vremurile vor avea de pierdut.

"Cred ca digitalizarea HR este un tren care pleaca spre o destinatie mai atractiva, cu multe locuri deja ocupate. Perceptia acestei destinatii este diferita pentru fiecare in parte. Stim deja unde sunt candidatii si observam dificultatea din ce in ce mai mare de a-i atrage. Cat de relevanta este aceasta schimbare pentru o organizatie stiu doar oamenii din cadrul ei. Dar da, cred ca vor avea de pierdut", a precizat Mihai Cepoi.

In urmatorii ani, provocarile in HR vor fi strans legate de atragerea si retentia candidatilor talentati. "Un nivel suplimentar este pregatirea tinerilor pentru complexitatea in crestere a rolurilor, dar si redefinirea structurilor pentru o mai buna functionare a organizatiei".