Autoritatea Națională de Integritate a anunțat concurs de suplinire a funcției de inspector de integritate. Recepționarea dosarelor va avea loc până în data de 10 iulie, transmite bizlaw.md.
Scopul general al funcţiei este realizarea procesului de implementare a prevederilor legale privind asigurarea integrităţii în exercitarea funcţiei publice şi a funcţiei de demnitate publică, prevenirea corupţiei prin realizarea controlului averii, al intereselor personale şi privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, al restricţiilor și limitărilor.
Sarcinile funcţiei:
- Controlul averii și al intereselor personale.
- Controlul privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, al restricțiilor și limitărilor.
- Promovarea conceptului de integritate ca instrument de prevenire a corupţiei.
- Facilitarea procesului de declarare a averii şi intereselor personale prin activităţi de conştientizare şi consultare a organizațiilor publice și a subiecților declarării în domeniul de activitate.
Condiţiile de participare la concurs:
- deţine cetăţenia Republicii Moldova;
- are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova;
- are capacitatea de exerciţiu deplină;
- are o reputaţie ireproşabilă;
- nu are, în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri referitoare la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art.7 alin.(2) lit.a) din Legea nr.325/2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale;
- nu este şi nu a fost în ultimii 2 ani până la anunţarea concursului membru al vreunui partid politic, nici nu a desfăşurat activitate politică în cadrul unui partid politic sau al unei organizaţii social-politice;
- este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei conform certificatului medical de sănătate eliberat în condiţiile legii;
- cunoaşte limba de stat.
Cerinţe specifice:
- integritate ireproşabilă;
- comunicare eficientă;
- capacităţi de acumulare şi prelucrare operativă a informaţiei;
- abilităţi de elaborare a versiunilor de investigaţie şi perfectare a documentelor procedurale;
- capacităţi de analiză a datelor, faptelor/ evenimentelor, de expunere şi argumentare a concluziilor.
Mai multe detalii, vedeți aici.