Biroul este un fel de micro-univers de umanitate. Într-un spațiu destul de restrâns, se regăsesc toate tipurile de oameni, personalități, fiecare cu aspirații și provocări diferite. Pentru ca toți aceștia să conlucreze, este nevoie, evident, de puțin efort. Cu puțin „exercițiu” însă, toți membrii organizației pot să conlucreze cu succes. Iată şase moduri prin care puteți avea armonie în birou. Sunt, în mare parte, sfaturi pentru șefi, project manageri și alți profesioniști care au subordonați. Dar și pentru angajați.
1. Spune „mulțumesc”
Un simplu cuvânt cu un impact extrem de puternic în crearea păcii și armoniei. Oamenii lucrează intens, dedicat și se mândresc atunci când au o reușită. Chiar și când vine vorba despre o realizare mică, aparent nesemnificativă, oamenii se bucură și se simt valoroși. Spune mulțumesc când ți se deschide ușa ori când un coleg face cafeaua și pentru tine.
2. Sesizează lucrurile mărunte
Dacă angajații sunt fericiți și împliniți la locul de muncă, vor aduce un plus de valoare companiei și muncii lor.
Poate nu îi va deranja să rămână peste program să ajute, poate vor face puțină ordine în încăpere, exemple pot fi multe. Cu cât vei sesiza toate aceste „mici” detalii și vei mulțumi pentru acțiunile întreprinse, cu atât angajații respectivi se vor simți mai împliniți, motivați, ceea ce îi va determina să aducă și mai multă valoare businessului tău.
3. Evită bârfa
Bârfa poate „murdări” armonia din birou. Cu toate că la început poate părea un bun mod de a pierde vremea, amuzantă și interactivă, în timp nu face altceva decât să distrugă și să destabilizeze echipe întregi.
4. Menține o politică de tipul „uși deschise”
Sistemul „nu ezita să vii la mine și să îmi soliciți ajutorul sau părerea” este extrem de benefic pentru organizație, dar mai ales pentru angajați. Fii deschis la sugestii, plângeri, discuții, fără să judeci. Fiecare dintre indivizii organizației vine dintr-un alt mediu și are un alt mod de a vedea lucrurile. Un singur lucru îl au în comun: faptul că trebuie să fie ascultați. Astfel, poți să îi ajuți înainte ca problemele să escaladeze în adevărate obstacole sau poți să afli lucruri care, puse în practică, îți pot ajuta afacerea.
5. Creează un mediu de echipă
Susține întâlniri regulate cu întreg biroul și lasă-le tuturor ocazia să vină cu idei de genul „ce ar face ei dacă ar fi la conducere”. Dacă simt că ideile lor pot fi comunicate și chiar puse în practică, angajații vor fi și mai motivați să se implice. În loc să primească ordine și să execute, vor căuta să conlucreze pentru a îmbunătăți lucrurile.
6. Socializare în afara biroului
Construiți prietenii și în afara biroului. Plănuiţi câte o ieșire pe lună. Un mediu relaxat va crea legături adânci. Relaţiile de amiciţie cresc gradul de optimism al echipei şi sporesc calitatea angajamentului luat de către angajaţi faţă de organizaţie.
Mai mult, într-un mediu de lucru în care există simpatii între colegi, munca în echipă va fi o caracteristică principală a departamentului. Când în cadrul unui grup există relaţii mai personale, efortul de a-ţi sprijini colegii este inexistent.
De asemenea, stabilirea unei relaţii cu un coleg care are deja experienţă în cadrul companiei poate fi o oportunitate bună de a primi sprijin şi recomandări privind activitatea, astfel încât poate fi sporită productivitatea. Nu în ultimul rând, prieteniile la birou sporesc calitatea angajamentului luat de către angajaţi faţă de angajator. Lucrul într-un cadru familiar îi va face pe angajaţi să se simtă mult mai aproape de organizaţie şi, astfel, să devină loiali ei.