Deși ar părea că sistemul de învățământ moldovenesc începe să capete contur european, totuși, se pare că nu este nici pe departe așa.
O istorie, făcută publică de către tatăl unui elev de la Liceul Român-Francez „Gheorghe Asachi” din Capitală, demonstrează cât de prost stă Moldova la capitolul educație și învățământ, scrie zugo.md.
Fiul lui Igor Moldovan este elev la Liceul Român-Francez din Chișinău, iar în acest an a mers la olimpiada școlară de limbă română. Băiatul a fost premiat cu mențiune, însă surpriza a fost alta - motivul pentru care i-a fost acordată aceasta. Copii au scris într-o compunere despre „Un dialog cu trântorul (care trăiește cu albinele)”, iar textul scris de fiul lui Igor Moldova a fost considerat nepotrivit pentru o olimpiadă și fără sens, doar pentru că elevul a menționat că ar vrea să aibă posibilitatea să stea și să nu facă nimic, dar nu poate, pentru că este obligat și pentru că părinții au așteptări.
În aceeași postare pe contul său de facebook, tatăl băiatului spune că fiul său a avut o lecție deschisă la limba franceză, iar pentru că acesta a răspuns că și-ar lua cu el în vacanță cravata lui Plahotniuc și un milion de dolari, profesoara l-a certat în mod repetat în fața clasei, de față cu toți colegii și asistenții veniți din toată republica.
Pentru acest fapt, părinții au fost telefonați și chemați de urgență la școală. Între timp, elevul a mai fost judecat de câteva ori pentru răspunsul său și pentru că ar fi făcut toată școala de râs.
„Profesoara i-a spus că este cap de serie în lista dumneaei cu cei mai răi elevi din clasă, l-a umilit în public, l-a făcut să plângă, l-a pus să-și ceară scuze și... a invitat părinții la școală. De ce? Pentru ce?”, mai spune tatăl copilului.
Tot despre Liceul „Gheorghe Asachi”, Igor Moldovan spune că încă din anul 1989, pe când învăța și el în blocul vechi al școlii Nr. 1 „Grigore Kotovskii”, condițiile proaste s-au păstrat.
„Era frig peste tot în RSSM, dar mai ales în blocul vechi. Din cauza numărului mare de părinți care doreau să-și dea copiii la „prima” școală din Republică, ați construit în mare grabă niște anexe, ați reamenajat niște săli sportive și de evenimente și holuri, iar altele le-ați dat uitării, ca mai târziu, pur și simplu să le dați în chirie. În ce mă privește, caut dar nu găsesc nicio amintire caldă din acea vreme.
În anul 2000 lucrurile stăteau altfel. În societate, mă refer. La liceu totul rămăsese pe vechi. Vecee nespălate fără hârtie și apă caldă, scări antiincediare nefuncționale, coridoare prăfuite, laboratoare pustii, sală de informatică cu calculatoare Electronica etc. În schimb, era foarte mult patriotism. Din perioada ceea am mai multe amintiri frumoase, pentru că frumoși eram noi. Și vârsta. Și unii profesori, mai spune tatăl copilului.
De atunci și până în prezent, nimic pare să nu se fi schimbat în renumitul liceu.
„Copilul meu merge în aceeași sală de clasă, în care am mers și eu în primii ani. Să știți că nu am foarte mulți colegi și nici colege care au decis să-și dea copii la Asachi. Ce vreau să spun e că mi se întâmplă să vizitez alma mater-ul mai des decât alții, ceea ce nu neapărat Vă și bucură, chiar dacă prin interviuri declarați că sunteți ca și părinții – în așteptarea copiilor. Și Vă spun că din 1989 puține lucruri s-au schimbat în genere, și încă mai puține spre bine.
Prin preajma liceului s-au mai schimbat ele, dar în liceu – puține: vecee în care nu vrei să intri, fără hârtie și apă caldă, coridoare prăfuite etc etc. În schimb și mai mult patriotism. Patriotism în compuneri, patriotism în manuale, patriotism la olimpiade și patriotism în capul învățătorilor”.
În concluzie, bărbatul își exprimă total dezamăgirea față de instituția care l-a format și în care a ajuns să studieze și băiatul lui, dar, cu părere de rău, dezamăgirile au întrecut așteptările.
„Trebuie să Vă mai spun că anul acesta la întâlnirea cu absolvenții am fost 2 oameni din toată promoția. Nu mă credeți? Verificați listele celor prezenți. Anul acesta de 1 martie am avut cel mai clar senzația că liceul meu de suflet a devenit nimic mai mult decât o școală provincială cu orgoliu de sorbonă. Cred că de la cap se trage”.
Deși ar părea că sistemul de învățământ moldovenesc începe să capete contur european, totuși, se pare că nu este nici pe departe așa.
O istorie, făcută publică de către tatăl unui elev de la Liceul Român-Francez „Gheorghe Asachi” din Capitală, demonstrează cât de prost stă Moldova la capitolul educație și învățământ, scrie zugo.md.
Fiul lui Igor Moldovan este elev la Liceul Român-Francez din Chișinău, iar în acest an a mers la olimpiada școlară de limbă română. Băiatul a fost premiat cu mențiune, însă surpriza a fost alta - motivul pentru care i-a fost acordată aceasta. Copii au scris într-o compunere despre „Un dialog cu trântorul (care trăiește cu albinele)”, iar textul scris de fiul lui Igor Moldova a fost considerat nepotrivit pentru o olimpiadă și fără sens, doar pentru că elevul a menționat că ar vrea să aibă posibilitatea să stea și să nu facă nimic, dar nu poate, pentru că este obligat și pentru că părinții au așteptări.
În aceeași postare pe contul său de facebook, tatăl băiatului spune că fiul său a avut o lecție deschisă la limba franceză, iar pentru că acesta a răspuns că și-ar lua cu el în vacanță cravata lui Plahotniuc și un milion de dolari, profesoara l-a certat în mod repetat în fața clasei, de față cu toți colegii și asistenții veniți din toată republica.
Pentru acest fapt, părinții au fost telefonați și chemați de urgență la școală. Între timp, elevul a mai fost judecat de câteva ori pentru răspunsul său și pentru că ar fi făcut toată școala de râs.
„Profesoara i-a spus că este cap de serie în lista dumneaei cu cei mai răi elevi din clasă, l-a umilit în public, l-a făcut să plângă, l-a pus să-și ceară scuze și... a invitat părinții la școală. De ce? Pentru ce?”, mai spune tatăl copilului.
Tot despre Liceul „Gheorghe Asachi”, Igor Moldovan spune că încă din anul 1989, pe când învăța și el în blocul vechi al școlii Nr. 1 „Grigore Kotovskii”, condițiile proaste s-au păstrat.
„Era frig peste tot în RSSM, dar mai ales în blocul vechi. Din cauza numărului mare de părinți care doreau să-și dea copiii la „prima” școală din Republică, ați construit în mare grabă niște anexe, ați reamenajat niște săli sportive și de evenimente și holuri, iar altele le-ați dat uitării, ca mai târziu, pur și simplu să le dați în chirie. În ce mă privește, caut dar nu găsesc nicio amintire caldă din acea vreme.
În anul 2000 lucrurile stăteau altfel. În societate, mă refer. La liceu totul rămăsese pe vechi. Vecee nespălate fără hârtie și apă caldă, scări antiincediare nefuncționale, coridoare prăfuite, laboratoare pustii, sală de informatică cu calculatoare Electronica etc. În schimb, era foarte mult patriotism. Din perioada ceea am mai multe amintiri frumoase, pentru că frumoși eram noi. Și vârsta. Și unii profesori, mai spune tatăl copilului.
De atunci și până în prezent, nimic pare să nu se fi schimbat în renumitul liceu.
„Copilul meu merge în aceeași sală de clasă, în care am mers și eu în primii ani. Să știți că nu am foarte mulți colegi și nici colege care au decis să-și dea copii la Asachi. Ce vreau să spun e că mi se întâmplă să vizitez alma mater-ul mai des decât alții, ceea ce nu neapărat Vă și bucură, chiar dacă prin interviuri declarați că sunteți ca și părinții – în așteptarea copiilor. Și Vă spun că din 1989 puține lucruri s-au schimbat în genere, și încă mai puține spre bine.
Prin preajma liceului s-au mai schimbat ele, dar în liceu – puține: vecee în care nu vrei să intri, fără hârtie și apă caldă, coridoare prăfuite etc etc. În schimb și mai mult patriotism. Patriotism în compuneri, patriotism în manuale, patriotism la olimpiade și patriotism în capul învățătorilor”.
În concluzie, bărbatul își exprimă total dezamăgirea față de instituția care l-a format și în care a ajuns să studieze și băiatul lui, dar, cu părere de rău, dezamăgirile au întrecut așteptările.
„Trebuie să Vă mai spun că anul acesta la întâlnirea cu absolvenții am fost 2 oameni din toată promoția. Nu mă credeți? Verificați listele celor prezenți. Anul acesta de 1 martie am avut cel mai clar senzația că liceul meu de suflet a devenit nimic mai mult decât o școală provincială cu orgoliu de sorbonă. Cred că de la cap se trage”.