Tinerii afaceriști se pot bucura de finanțare. Care sînt condițiile

  • 13 янв. 2020, 8:33
  • 850

Autoritățile au lansat cea de-a treia etapă a programului ”START pentru TINERI”. Potrivit anunțului, proiectele pot fi depuse până în data de 3 februarie. 

La concursul pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani, doar după ce au absolvit etapa a II-a a Programului și care au fondat și conduc o întreprindere nou-înregistrată (< 1 an), sub una din următoarele forme organizatorico - juridice:

Întreprindere Individuală; 

Societate cu Răspundere Limitată; 

Gospodărie Țărănească (de fermier). 

Valoarea maximă a grantului oferit constituie 180 mii lei, iar contribuția proprie este de minim de 20% din suma proiectului investițional, scrie noi.md cu referire la bizlaw.md. 

Doritorii de a se încrie în program trebuie să prezinte următoarele documente: 

Buletinul de identitate al fondatorului și administratorului entității juridice; 

Formularul de participare, inclusiv anexele privind investițiile și previzionările financiare; 

Extrasul din Registrul de Stat al persoanelor juridice și al întreprinzătorilor individuali/ Extras din Registrul Gospodăriilor Ţărăneşti (eliberat cu cel mult trei luni înaintea depunerii dosarului); 

documentele de constituire ale întreprinderii: Decizia de înregistrare a persoanelor juridice/ Fișa de înregistrare a gospodăriei țărănești; 

actele ce confirmă dreptul de proprietate sau folosință: Contract de arendă a imobilului/ Contract de locaţiune/Contract de comodat, Extras din Registrul bunurilor imobile, Contract de vânzare – cumpărare și altele; 

Certificatul eliberat de bancă cu privire la contul bancar; 

Declarația privind beneficierea de ajutoare de stat; 

Certificatul privind lipsa sau existența datoriilor la bugetul de stat, sau declarație pe propria răspundere privind lipsa restanţelor faţă de bugetul public național; 

Licenţa şi/sau Autorizaţia (după caz); 

alte documente relevante (oferte de preţ, certificate de calificare, contracte de intenţii). 

Mai multe informații privind condițiile de participare la concurs pot fi accesate pe pagina web a Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii.