Specialitatea mai scumpă decât Stomatologia: 32.200 de lei pe an

  • 15 авг. 2017, 11:45
  • 6 407
  • 3

Timp de mai mulți ani specialitatea Stomatologie a Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” s-a clasat pe primul loc în topul celor mai scumpe facultăţi din Moldova cu studii în bază de contract.

În acest an, însă, o specialitate nou formată i-a luat locul. Este vorba despre Optometrie. Pentru a deveni student la acest profil, candidații trebuie să achite 32.200 de lei pe an, scrie e-sanatate.md.

Taxele contractelor de studii la celelalte specialități din cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” au rămas neschimbate anul acesta față de 2016. Astfel, pe locul doi a ajuns specialitatea de Stomatologie, al cărei an de studiu costă 30.400 de lei, urmată de cea de Farmacie cu 29.200 de lei. Cea mai ieftină taxa de admitere este la specialitatea Medicină Generală – 28.800 de lei.

Diana Uncuța, Președintele Comisiei de Admitere a USMF „Nicolae Testemițanu” spune că suma taxelor a fost stabilită de către Consiliul de administrație al instituției, în conformitate cu metodologia prețurilor și a investițiilor. „Este o facultate nouă și necesită manuale, spațiu, echipament nou, care până acum nu au fost folosite. Pentru oftalmologie acestea sunt destul de costisitoare”, explică ea.

Și Svetlana Lupașcu, economist-șef în cadrul Universității afirmă că instituția urmează să suporte cheltuieli mari pentru a asigura studiile la această specialitate. „Este nevoie de investiții pentru organizarea procesului de studii. Am făcut calculele în baza costurilor și cheltuielilor noastre de anul precedent. Cresc cheltuielile noastre curente de întreținere și de asigurare a activității instituției”. Specialista mai spune că și la celelalte specialități costurile sunt destul de mari, doar că s-a decis ca taxele să nu fie majorate. „Celelalte specialități sunt doar menținute... Vrem să rămână și studenții și universitatea mulțumită”, a adăugat Svetlana Lupașcu.

Conform datelor USMF „Nicolae Testemițanu” în acest an, din cele 690 de locuri disponibile, Optometriei îi revin zece locuri la buget și zece în bază de contractLa concursul de admitere, la această facultate s-au înscris doar 16 persoane.

Precizăm că optometristul este cel care descifrează, în faza iniţială, primele aspecte ale problemelor de vedere, le evaluează şi face trimitere la serviciile oftalmologului. Conform Nomenclatorului, această specialitate însumează 240 de credite, este destinată programului de licență și are o durată de 4 ani. Profesia de optometrist este recunoscută în nomenclatorul de meserii din România şi, de asemenea, la nivel european prin Comisia Europeană de Optică şi Optometrie