Săptămâna de informare / ateliere de lucru „INFO WEEK – H2020”

  • 7 дек. 2017, 10:41
  • 662

Într-o lume globalizată, generarea şi exploatarea cunoştinţelor au devenit sursele de bază ale creşterii bunăstării pe plan naţional, regional şi global. Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM) în parteneriat cu Centrul Proiecte Internaţionale al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Reţeaua Punctelor Naţionale de Contact pentru Programul Cadru Orizont 2020, organizează Săptămâna de informare/Ateliere de lucru „Info Week – H2020”.

Evenimentul, aflat la cea de-a treia ediție, își propune, pe parcursul celor cinci zile, să popularizeze în cadrul mediului ştiinţifico-didactic şi academic Programul Cadru de cercetare-inovare al Uniunii Europene – Orizont 2020. Aici  urmează a fi prezentate aspectele generale ale acestui program şi apelurile deschise.

INFOWEEK – H2020 vine să iniţieze platforma de networking pentru consolidarea capacităţilor şi crearea echipelor de cercetare, pentru participarea, în comun, la apelurile deschise ale Programului Orizont 2020.

Evenimentele se vor desfășura în perioada 11-15 decembrie 2017,  zilnic, începând cu ora 10:00 până la ora 12:00, în cadrul Academiei de Studii Economice a Moldovei (ASEM), Blocul F, sala 103.

Detalii despre înregistrarea la eveniment găsești AICI.

De menționat că Orizont 2020 este cel mai mare program în domeniul cercetării și inovării al UE. O finanțare de aproape 80 miliarde € este disponibilă pentru o perioadă de peste șapte ani (2014-2020) - adițional investițiilor publice private și naționale care vor atrage acești bani.  Scopul este de a asigura Europa cu  producție științifică de clasă mondială și tehnologie, de a elimina barierele în calea inovării și de a facilita activitatea comună a sectoarelor public și privat în furnizarea de soluții la provocările cu care se confruntă societatea noastră.

Participarea la acest eveniment este doar în baza înregistrării prealabile.

ATENŢIE, TERMEN LIMITĂ pentru înregistrare este 9 decembrie 2017.

Pentru a Vă înregistra la acest eveniment accesaţi link - ul:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdhov95dxyuMY3TAHy2vVxzjty18EiIAvxkvrkO-G5NpGPAWg/viewform?c=0&w=1

VEZI AGENDA