Record absolut. 200.000 de tineri au aplicat pentru programul de leadership „CEO pentru o lună”

  • 20 апр. 2018, 9:11
  • 423

Mai mult de 200.000 candidați din 47 de țări au aplicat pentru programul CEO for One Month, un număr record, care permite tinerilor să lucreze alături de cei ce conduc unul dintre cei mai importanți parteneri globali în domeniul soluțiilor de Resurse Umane.

Programul CEO for One Month este conceput pentru a le arăta tinerilor experiența de muncă de care au nevoie în dezvoltarea unei cariere, oferindu-le oportunitatea de pregătire prin activități practice, în cadrul unei companii, pregătire de care nu pot beneficia în școală sau universitate. În 2018, numărul de aplicații este cu aproximativ 72% mai mare față de anul precedent, peste 200.000 de tineri profesioniști concurând pentru oportunitatea de a lucra timp de o lună alături de CEO-ul grupului Adecco, Alain Dehaze.

"Sunt nerăbdător să-i salut pe cei 47 de tineri lideri care vor lucra cu managementul nostru de top din fiecare țară", a spus Dehaze. “CEO for One Month este o experiență care îți schimbă viața și care oferă tinerilor talentați o ocazie reală de a străluci din prima zi a carierei lor."

Inițial, candidații vor fi selectați pentru a lucra cu managerii naționali ai grupului Adecco, în cele 47 de țări participante, timp de o lună. În urma evaluărilor locale gestionate de fiecare ţară, 10 finaliști sunt selectați pentru a participa într-un Bootcamp global, un program intens de pregătire şi testare, în urma căruia va fi selectat un singur tânăr care va petrece o lună întreagă alături CEO-ul Global. Dar experiența nu se termină aici. Mulți dintre finaliști continuă o carieră în cadrul grupului Adecco.

De la CEO pentru o lună  la angajat permanent

CEO-ul pentru o lună de anul trecut a fost Ed Broadhead - acum șeful departamentului de Data Analytics al grupului, la sediul său din Zurich. Ernesto Lamaina, fostul CEO for One Month din Italia, a devenit CEO al firmei Adia, marca digitală de recrutare la cerere a grupului.

În data de 24 aprilie, cu ocazia Experience Work Day, Grupul și toate brand-urile sale, vor deschide uşile birourilor şi sucursalelor locale, miilor de tineri invitaţi să petreacă o zi alături de echipe şi să participe la diferite sesiuni de consiliere și ateliere de lucru din cadrul multinaţionalei, toate acestea pentru a le oferi o imagine de ansamblu asupra posibilităților de dezvoltare a carierei. Programul este la a cincea ediție.  
Rata șomajului în rândul tinerilor este dublă față de media înregistrată în majoritatea țărilor, lipsa competențelor necesare și deficiențele educației tradiționale fiind principalele probleme pe care le observă potenţialii angajatori.