Vacanţa de Paşti, care trebuia să înceapă pe 18 aprilie, a fost anulată de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării (MECC) în legătură cu starea de urgenţă declarată pentru prevenirea şi combaterea coronavirusului de tip nou COVID-19.
Totuşi, în această săptămână elevii vor studia într-un regim relaxat, fără teme pentru acasă, transmite Știri.md cu referire la Moldores.md.
„Vacanţa de Paşti întotdeauna a fost o oportunitate de a petrece mai multe zile la bunici, însă în contextul pandemiei acest obicei este foarte riscant. Ţinând cont de situaţia creată, condiţiile carantinei, precum şi de multiple solicitări de-ale părinţilor de a nu întrerupe procesul educaţional, MECC vine cu un program special pentru perioadă vacanţei de Paşti. Acesta este determinat de faptul că nu ne dorim să ne aglomerăm ulterior cu recuperări, nu vrem să ajungem să depăşim anul de studii şi să luăm din vacanţa de vară, la fel nu ne dorim recuperarea în zilele de sâmbătă a orelor pierdute”, a declarat ministrul Educaţiei, Igor Şarov.
Oficialul a precizat că în săptămâna aceasta, când, tradiţional, trebuia să fie vacanţă pascală, va fi organizat un proces educaţional care va menţine continuitatea studiilor, dar fără eforturile obişnuite. Astfel, în această perioadă se vor exclude temele pentru acasă.
Totodată, ministrul a explicat că săptămâna 28 martie – 5 aprilie, când a fost suspendat procesul educaţional, de fapt nu a fost o vacanţă propriu-zisă, ci o perioadă de adaptare la învăţământul la distanţă atât pentru elevi, cât şi pentru cadre didactice. „Toţi au avut nevoie de acele zile pentru formare, adaptarea resurselor, planificarea activităţii în condiţii noi şi neobişnuite de predare altfel”, a menţionat Şarov.
„Sărbătorile Pascale anul acesta ne găsesc într-o situație dificilă, pe care ne dorim cu toții să o depășim cât mai repede. Este greu pentru toată lumea, însă făcând acest lucru, o să-i putem revedea pe cei dragi sănătoși, pentru a-i îmbrățișa. Vă îndemnăm să nu uitați: Sănătatea are prioritate! Învățarea la distanță, rămânerea în casă cât mai mult timp, ne vor ajuta să ne reluăm, cât mai curând, obiceiurile de zi cu zi, inclusiv tradiția de a sărbători Paștele cu rudele și prietenii. Sacrificiul nostru, al tuturor, nu va fi zadarnic”, a relevat ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării într-un mesaj adresat elevilor, părinţilor, tuturor angajaţilor din sistem.