Lista celor mai solicitate profesii ale studenților

  • 18 дек. 2019, 11:01
  • 5 085

Vor mai mult să gătească și mai puțin să tencuiască. Biroul Național de Statistică a prezentat recent topul celor mai solicitate profesii de către tinerii care au optat pentru învățământul profesional tehnic.

Potrivit sursei citate, cea mai populară profesie este cea de mecanic auto. Pentru această meserie au optat 7,6 la sută din numărul total al elevilor înmatriculați la învățământul profesional tehnic, notează Agora.

Pe a doua poziție în topul popularității s-a plasat meseria de bucătar. Această profesia a fost îmbrățișată de 5,2% din numărul total de elevi.

Pe locul trei în topul celor mai atractive meserii pentru tineri este cea de cusătoreasă în industria confecțiilor. Această profesie a fost aleasă de 3,8% din numărul total de elevi.

Topul este urmat de către meseria de cusător în industria ușoară, pentru care au optat 3,3 la sută din numărul total de elevi. Totodată, profesia de tencuitor a fost alesă de 3,1 la sută din elevi, iar cea de operator pentru suport tehnic al calculatoarelor le este mai aproape pentru trei la sută din numărul total al tinerilor, care studiază învățământul profesional tehnic.

Totodată, sunt solicitate și câteva meserii conexe celor de mai sus. Este vorba despre meseriile de electrogazosudor-montator – tăietor cu gaze, electrician-electronist auto – mecanic auto, bucătar – chelner, electromontor utilaj electric – lăcătuş-electrician utilaj electric.

Totodată, una dintre cele puțin atractive meserii este cea de electrogazosudor- montator, pentru această profesie au optat doar 2,7 la sută dintre elevi.

Menționăm că în acest an de studiu, învățământul profesional tehnic se realizează în peste 90 de instituții din țară. Iar în total, peste 43.600 de mii de tineri urmează învățământul profesional.