E clar că atunci când ai puțini candidați, iar pe aceeași piață sunt prezenți numeroși competitori, trebuie să îți scoți toate calitățile în față: ce beneficii cool ai, ce mediu de lucru plăcut și ce teambuilding-uri creative organizezi în fiecare an! E o luptă contracronometru în care trebuie să dai dovadă de ingeniozitate în fiecare zi, dar adevărul e că uneori angajații tăi au nevoie de cele mai simple soluții. Vor să fie înțeleși, nu neapărat surprinși.
Acum doi ani am început să cochetez cu ideea muncii remote. Îmi plăcea munca la birou și eram entuziasmată să-mi petrec ziua cu ai mei colegi, dar drumul până la job și înapoi mi se părea groaznic. Dacă în mod normal drumul mi-ar fi luat o oră (doar dus), dimineața, când traficul era în floare, făceam chiar și o oră și douăzeci de minute până la birou. Era cea mai mare pierdere de timp din zi din punctul meu de vedere; nici măcar să citesc nu reușeam din cauza transportului public aglomerat. În aceste condiții, ca un fel de regulă nescrisă, eu și colegii care locuiam departe de birou am început să venim mai târziu la job și să plecăm mai târziu ca să evităm aglomerația, dar ca să ne facem orele. Nu am anunțat pe nimeni, nu am cerut permisiunea nimănui. Am luat-o ca pe o flexibilitate naturală a locurilor actuale de muncă, prin care noi ne făceam treaba așa cum am agreat cu angajatorul, doar că într-un interval puțin decalat.
Era cea mai simplă soluție din punctul nostru de vedere, până când top management-ul a venit într-o zi în inspecție la prima oră și a descoperit un birou cât se poate de gol atunci când ar fi început programul de lucru în mod normal. Din start task-ul departamentului de HR a fost de a găsi o metodă de a ne aduce mai devreme la birou, nu neapărat de a înțelege problema și nevoile noastre de fapt. S-au conformat și au găsit o idee simpatică, din punctul meu de vedere, dar, din păcate, deloc eficientă pe termen lung.
Creativitatea nu poate înlocui empatia
Departamentul de HR a propus și a pus în practică „Micul Dejun la Birou”, asigurat de o altă firmă de catering în fiecare săptămână. Singura regulă pentru a te bucura de acest beneficiu? Să vii la job între 7:30 și 8:30 ca să termini masa înainte de a începe programul.
Chiar pot să zic că a funcționat la început planul. Meniul era atrăgător, mâncarea bună, iar momentul de socializare extrem de plăcut. Sigur, drumul era în continuare anevoios, dar măcar acum aveam un motiv în plus pentru a veni la prima oră la birou, asta până când am început să vin la o masă goală pentru că până la ora 8:00 bufetul se golea. Unii colegi își puneau o farfurie și pentru prânz, iar alții își luau mai mult decât puteau să mănânce, astfel încât micul dejun la birou s-a transformat rapid într-un moment frustrant în care te-ai grăbit și chinuit să vii la job mai devreme ca să descoperi că nu există nicio recompensă pentru efortul tău.
În mai puțin de patru săptămâni lucrurile s-au întors la normal. Cei care oricum veneau devreme aveau un mic dejun copios, iar noi, întârziații, am rămas tot cu acel covrig luat rapid de la metrou sau din stația de autobuz de dimineață.
Uneori soluția e mai simplă decât crezi
Morala acestei povești am descoperit-o de abia recent, într-o companie care și-a pus altfel problema întârzierii. S-a întrebat: „de ce nu pot mulți angajați să ajungă la timp?”. Nu se pot trezi? Trebuie să-și lase copiii la școală? Au stat până târziu aseară? Nu s-au simțit bine de dimineață? Au făcut pană? Au pierdut autobuzul? Toate motivele astea, plus multe altele, sunt răspunsuri bune și valide la această întrebare și sunt situații pe care nu ai cum să le rezolvi în întregime și pe care nu ai cum să le preconizezi. Mai ușor e să le înțelegi când se întâmplă și să treci mai departe. Așa că ce a făcut această companie? A schimbat paradigma – a redefinit termenul „la timp”, implementând programul flexibil, un beneficiu care nu necesită niciun fel de buget sau planning intensiv și o soluție cât se poate de naturală. A fost practic soluția pe care oricum o adoptasem și eu la jobul anterior.
Bine, flexibilitatea programului nu este o mare noutate în industria de HR. Nu va schimba compania ta peste noapte, dar va demonstra angajaților tăi că ții la ei, că ești interesat de bunăstarea lor și că empatizezi cu ei. Până la urmă cu toții știm cât de dulce poate fi acel somn de dimineață, când sună alarma și dăm un snooze prelungit și te asigurăm că nu se va întâmpla nimic dacă-i lași să mai doarmă o jumătate de oră. Așadar, atunci când cauți să aduci un plus de performanță în compania ta, pune-te în locul angajaților tăi înainte de a implementa soluția.