Dacă ești student la anul 2, 3 sau 4 ASEM, acest eveniment este gândit special pentru tine: ,,Târgul stagiilor de practică”!

  • 7 дек. 2017, 11:00
  • 960

Pentru a contribui la creșterea gradului de integrare pe piața muncii a tinerilor specialiști, dar și pentru a găsi un format eficient de colaborare a universităților cu economia reală, în perioada 12-13 decembrie 2017Centrul de Marketing, Parteneriate și Carieră al ASEM, organizează evenimentul ,,Târgul stagiilor de practică”.

Acest eveniment este dedicat studenților din anii II și III ai programul de licență, aflați în căutarea unui loc de practică, a unui program de internship sau chiar a unui job. Justificarea organizării evenimentului în acestă perioadă este determinată de faptul că planurile de studii ale ASEM prevăd organizarea practicii de producție pentru studenții anului II, ciclul Licență (în perioada 5.02 – 3.03 2018) și a practicii de licență pentru anii terminali de la ciclul Licență (în perioada 5.03 – 5.05 2018). 

În acest an practica de producție și practica de licență o vor avea studenții specialităților: Economie generală, Drept, Managementul resurselor umane, Asistență socială, Business și administrare, Marketing și logistică, TurismAchiziţii, Tehnologia şi managementul alimentaţiei publice, Achiziții, Drept,  Administraţie publică, Merceologie şi comerţ, Economie mondială și relații economice internaționale, Contabilitate, Finanțe și bănci, Cibernetică şi informatică economică, Tehnologia informaţiei, Securitate informaţională, Informatica aplicata, Econometrie și statistică economică.

Pentru a asigura eficientizarea dialogului dintre studenți și reprezentanții companiilor la etapa de căutare a unui loc de practică, evenimentul prevede:

  1. Dialogul direct a studenților cu reprezentanții companiilor în cadrul târgului (zilnic 9.30 – 15.00, blocul F, hol, etajul 2);
  2. Prezentarea companiilor și a programelor de dezvoltare pentru tinerii specialiști (zilnic 11.30 – 14.40, blocul F, sălile 202, 203);
  3. Organizarea atelierelor de lucru și a training-urilor axate pe dezvoltarea tinerilor specialiști (zilnic 11.30 – 14.40, blocul F, sălile 201, 204);
  4. Prezentarea locurilor de practică în broșura evenimentului* (cu includerea descrierii companiilor și a locurilor de practică). 

Deschiderea oficială a târgului va avea loc, marți, 12 decembrie, ora 09.30, etajul 2, bl. F, ASEM. Standurile companiilor vor fi deschise pe parcursul celor două zile, în intervalul orar 09:30 - 15:00.  

Pentru a participa la proiect selectați una dintre tipurile de parteneriat, beneficiile fiecărei categorii de partener fiind prezentate în descrierea proiectului.

Înregistrare la eveniment presupune completare formularului de înregistrare - https://goo.gl/D7AZ1s  

Prin organizarea evenimentului, ASEM, alături de partenerii proiectului, intenționează crearea unui mecanism eficient de valorificare a potențialului uman al tinerilor speciali;ti, grație consolidării parteneriatelor universitate – agent economic. 

Data și locația evenimentului:

12-13 decembrie, Academia de Studii Economice a Moldovei, Bloc F, etajul 2

Persoane de contact:

Tatiana Bucos, director Centrul de Marketing, Parteneriate și Carieră al ASEM – tel. +373 22 402 824, 079702841, mail: cariera.ase@gmail.com 

Oxana Barbăneagră, consilier în carieră, ASEM – tel. +373 22 402 929, 069065165, mail: cariera.ase@gmail.com 

Academia de Studii Economice a Moldovei invită compania pe care o reprezentați să participe în calitate de partener la proiectul ,,Târgul stagiilor de practică”. Categorii de parteneri ai proiectului:

Partener categoria I, cu contribuție de sponsorizare în valoare de 2000 lei

Beneficii:

  • amplasarea standului și comunicarea directă cu studenții (hol, bloc F, et.2);
  • participarea la sesiunea de prezentări publice ale companiilor și a ofertelor pentru tinerii specialiști (blocul F, sălile 202, 203);
  • organizarea workshop, training (blocul F, sălile 201, 204);
  • includerea descrierii companiei și a ofertelor pentru tinerii specialiști în broșura evenimentului*;
  • publicarea ofertelor pentru tinerii specialiști pe pagina de Facebook a Centrului de Marketing, Parteneriate și Carieră al ASEM, pe parcursul a 2 luni în perioada de după eveniment (la solicitarea partenerului);
  • promovarea imaginii companiei prin: 
  • menționarea statutului de partener a evenimentului pe pagina web a ASEM;
  • menționarea statutului de partener a evenimentului în publicațiile de pe Facebook cu referire la eveniment;
  • amplasarea logoului pe broșură și  materialele promoționale ale evenimentului;
  • amplasarea logoului pe banner-ului  evenimentului.


Partener categoria II, cu contribuție de sponsorizare în valoare de 1000 lei

Beneficii:

  • amplasarea standului și comunicarea directă cu studenții (hol, bloc F, et.2);
  • participarea la sesiunea de prezentări publice ale companiilor și a ofertelor pentru tinerii specialiști (blocul F, sălile 202, 203);
  • includerea descrierii companiei și a ofertelor pentru tinerii specialiști în broșura evenimentului*;
  • promovarea imaginii companiei prin: 
  • menționarea statutului de partener a evenimentului în publicațiile de pe Facebook cu referire la eveniment;
  • amplasarea logoului pe broșură și  materialele promoționale ale evenimentului;
  • amplasarea logoului pe banner-ului  evenimentului.


Partener categoria III, fără contribuție de sponsorizare

Beneficii:

  • amplasarea standului și comunicarea directă cu studenții (hol, bloc F, et.2);
  • includerea descrierii companiei și a ofertelor pentru tinerii specialiști în broșura evenimentului.

*Termenul limită pentru prezentarea informației  despre companie ce urmează să fie inclusă în broșură este de 08 decembrie, ora 13.00.