Există un clișeu care spune că modul în care îți petreci dimineața dictează modul în care îți merge toată ziua și, în definitiv, toată viața. Psihologii spun că ne trezim cu un anumit nivel de energie – fizică, psihică și emoțională – în fiecare dimineață și pierdem câte puțin din ea cu fiecare decizie pe care o luăm.
Dacă în fiecare dimineață trebuie să luăm zeci de decizii mărunte și superficiale (dacă bem suc sau cafea, cum ne prindem părul, cum ne îmbrăcăm etc), ajungem să nu mai avem energie pentru deciziile importante din cursul zilei.
Dacă vrei să fii cât mai productiv în cursul zilei și să ai un nivel scăzut de anxietate, primele ore ale zilei trebuie să varieze cât mai puțin posibil. Cu alte cuvinte, trebuie să-ți dezvolți un program și să îl respecți.
Iată cum își petrec diminețile și ce ritualuri matinale au femeile celebre.
Designerii
Vera Wang
Ora trezirii: 08:00 (”Somnul e un lux pentru că atunci când eram mică mă trezeam foarte devreme să patinez.”)
Micul dejun: Iaurt și fructe proaspete sau ouă și crenvurști de pui, la care se adaugă o cafea jamaicană (aduse în pat, de menajeră).
Rutina dimineții: Primul lucru pe care îl face e să-și verifice telefoanele, apoi mănâncă în pat, ridică greutăți timp de 5 minute (”nu mult, 1 kg și 1 kg și jumătate”). Urmează o sesiune de meditație (”cel mai greu lucru pe care l-am învățat vreodată”) și o baie cu ulei Johnson’s Baby, la 8:45. La 09:15 se îmbracă, iar la 09:45 iese pe ușă.
Victoria Beckham
Ora trezirii: între 06:15 și 06:30
Micul dejun: Fructe, ceai de mentă și un espresso dublu.
Rutina dimineții: Până la 7, când se trezesc copiii, face un duș, se dă cu cremă pe corp și își verifică emailul (are un iPhone la baie pentru asta). De la 7 pregătește micul dejun, mănâncă, se îmbracă, verifică temele copiilor, iar la 07:50 ies toți pe ușă.
Donatella Versace
Ora trezirii: 08:00 (”Mă trezesc fără alarmă.”)
Micul dejun: O salată de fructe, un suc de fructe și un cappuccino.
Rutina dimineții: Primul lucru pe care îl face dimineața e să-și îmbrățișeze câinele (un Jack Russell pe nume Audrey), apoi face mișcare (cardio și greutăți timp de 45 de minute, 4 zile din 7). La 8:45 face un duș, apoi se îmbracă (totul pe muzică rock), după care ia micul dejun. La 10 iese din casă.
Diane Von Furstenberg
Ora trezirii: 06:30 (”De obicei mă trezesc odată cu soarele.”)
Micul dejun: Fructe (rodii, kiwi, papaya), uneori cu iaurt și o cafea neagră.
Rutina dimineții: Meditează 10 minute, apoi face yoga (de două ori pe săptămână) sau drumeții (în weekend). Trimite un email prin care face ceva frumos pentru cineva – un compliment, o introducere etc., apoi își sună rudele în Europa, face un duș și mănâncă. La 7:45 începe să se îmbrace, să se machieze și să-și aranjeze părul. La 8:15 iese din casă.
Actrițele
Jennifer Aniston
Ora trezirii: 04:30-05:00 (când filmează), 08:00-09:00 (în restul timpului)
Micul dejun: Un shake (proteine, banane, coacăze, cireșe congelate, ștevie, legume verzi, pudră maca, cacao) sau pâine prăjită cu ouă poșate și avocado sau cereale cu lapte de migdale și banane.
Rutina dimineții: Primul lucru pe care îl face e să bea apă caldă cu lămâie, se spală pe față (cu apă și săpun), meditează (20 de minute sau 10, când se grăbește), apoi ia micul dejun, după care face un antrenament fizic complex (are o antrenoare cu care face spinning 30 de minute și yoga 40 de minute, apoi încă 30 de minute de sală cu greutăți, mers pe bandă sau pe bicicleta eliptică).
Gwyneth Paltrow
Ora trezirii: 07:00
Micul dejun: Un smoothie cu lapte de migdale, unt de migdale, ulei de cocos, pudră de proteine, maca, ho shou wu, ashwagandha și alte ingrediente de care n-am auzit în viața mea. :))
Rutina dimineții: Primul lucru pe care îl face e să bea o cafea, apoi le face micul dejun copiilor, îi îmbracă și la 08:20 iese din casă să-i ducă la școală. La 09:00 o așteaptă antrenoarea de fitness acasă, unde fac 45 de minute de aerobic și apoi mișcări de toning. Urmează un duș, se îmbracă și începe munca la site-ul ei, goop, în biroul de acasă.
Personalitățile media
Oprah
Ora trezirii: 06:02-06:20 (”Nu cred în alarme, îmi propun să mă trezesc într-un anumit interval de timp și reușesc.”)
Micul dejun: două ouă fierte și o felie de pâine multicereale
Rutina dimineții: Primul lucru pe care îl face e să fie recunoscătoare că e în viață, apoi se spală pe dinți și scoate câinii afară (are 5). La 6:45 își face un ceai masala sau un cappuccino degresat. La 7:05 merge la sala de fitness de la subsolul casei și face 20 de minute pe bicicleta eliptică și 30 pe bandă (”încep la nivelul 3 de înclinare și apoi după fiecare minut mai adaug puțin, până ajung la 12 sau la 15, apoi fac abdomene”). La 8 meditează (”dacă am timp, 20 de minute, dacă nu, măcar 10”). La 8:30 ia micul dejun și niște vitamina D. Apoi își începe ziua.
Esther Perel
Ora trezirii: 07:00
Rutina dimineții: Se uită la știri cu soțul, apoi iau micul dejun împreună și merge să facă mișcare (”De obicei fac mișcare cu prietenele mele. Alerg cu un grup, apoi mergem la înot. Avem o oră de yoga pe săptămână. Și mai mergem la cursuri de dans: salsa sau dansuri africane. Motivația de a face sport vine din a nu lăsa lumea să mă aștepte”).
Martha Stewart
Ora trezirii: În jur de 05:00 (”Nu am perdele, așa că mă trezesc odată cu soarele”)
Micul dejun: Un ou fiert moale sau un castron cu germeni de grâu și un cappuccino mic cu lapte integral
Rutina dimineții: Primul lucru pe care îl face e să citească New York Times și să rezolve cuvintele încrucișate. Apoi își hrănește animalele (5 câini și 3 pisici) și le dă drumul afară, în grădină. Urmează un duș, iar la 06.30 sau la 07:00 merge la sala din curtea casei, unde lucrează cu un antrenor personal. După sală ia micul dejun și la 08:00 pleacă spre birou.
Katie Couric
Ora trezirii: 06:30 (”Mă trezesc și merg la cafeneaua de peste drum să iau cafea.”)
Micul dejun: Un smoothie sau un ou fiert moale cu o felie de pâine cu cereale și roșii
Rutina dimineții: După ce se întoarce cu cafeaua, citește New York Times, dar și foarte multe newslettere (Politico Playbook, Axios, the Hive, the Times, theSkimm, MediaREDEF, Quartz Daily Brief, the Washington Post Morning Mix). Apoi ia micul dejun și face o oră de sport cu antrenorul personal.
Modelele
Cindy Crawford
Ora trezirii: 06:30
Micul dejun: Un shake (”Pun o ceașcă de lapte de migdale, una de spanac, o mână de mentă proaspătă, două linguri de Billy Merritt’s Infinity Greens și pudră de proteine.”)
Rutina dimineții: Primul lucru pe care îl face e să-și verifice emailul pe telefon, apoi bea un ceai verde și merge la sala de la subsolul casei. Face 10 minute de cardio, 10 minute de sărit pe trambulină și 10 de alergat pe scări, în timp ce ascultă muzică sau cărți audio (”Nu iubesc să fac sport – cine o face? Dar iubesc cum mă simt după!”). La 8 mai bea un ceai verde, apoi pregătește micul dejun pentru familie. Se laudă că aranjatul părului îi ia 5 minute, machiajul 3. La 09:00 iese din casă.
Miranda Kerr
Ora trezirii: La ce oră o trezește fiul ei, Flynn.
Micul dejun: Începe mereu cu un pahar cu apă caldă și sucul de la jumătate de lămâie stoarsă. Apoi bea un suc organic verde presat la rece și mănâncă avocado cu pâine fără gluten sau cu ouă organice.
Rutina dimineții: Primul lucru pe care îl face e să-și îmbrățișeze băiatul, apoi îi pregătește micul dejun. Meditează timp de 20 de minute și face Yoga sau Pilates. Apoi își face o exfoliere cu o perie uscată pe tot corpul și intră la duș. La final ia micul dejun.
Candice Swanepoel
Micul dejun: Omletă cu spanac și feta sau English Breakfast (ou prăjit, fasole, șuncă, cârnați și o felie de pâine), mic dejunul tradițional din Africa de Sud, țara natală.
Rutina dimineții: Începe ziua cu exerciții de respirație, pentru a se relaxa, apoi se spală cu apă rece. A renunțat la cafea și a înlocuit-o cu un smoothie în care amestecă uleiuri, pudră de colagen și fructe bogate în antioxidanți (”E grozav pentru piele!”).
Alessandra Ambrosio
Micul dejun: Avocado cu ouă fierte sau prăjite în ulei de cocos, suc proaspăt de portocale sau un suc vegetal (făcut din kale, castraveți, ghimbir, lămâie și mere Granny Smith) și o cană mare de cafea (”Nu există ceva mai bun!”)
Rutina dimineții: Face câteva mișcări de yoga sau meditează, apoi merge să-și îmbrățișeze copiii și să pregătească micul-dejun.
Adriana Lima
Micul dejun: ”Trebuie să beau neapărat cafea! În rest, îmi schimb micul dejun să nu mă plictisesc de același lucru: iaurt cu fructe și granola, albușuri cu spanac și legume sau sucuri verzi și smoothie-uri.”
Rutina dimineții: Își începe ziua cu apă caldă cu lămâie, apoi face o oră de box, un duș și ia micul dejun. O dată pe săptămână își pune o mască de păr (balsam amestecat cu avocado) pe care o lasă sub o cască de duș 30-40 de minute, apoi o clătește.