„Implicați-vă în promovarea lucrurilor de care vă pasă și investiți în formarea voastră profesională”, a chemat astăzi Președintele Parlamentului Andrian Candu studenții și profesorii de la Universitatea de Stat Alecu Russo din municipiul Bălți, informează MOLDPRES.
Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Legislativului, Andrian Candu a menționat că după doi ani de muncă intensă a fost pus capăt crizei și am ajuns la etapa dezvoltării. Potrivit lui, există mai multe proiecte importante pentru oameni care vor fi implementate în următoarea perioadă, dar pentru reușita acestora este nevoie de implicarea oamenilor în realizarea lor.
Tinerii s-au arătat interesați de măsurile întreprinse de autorități pentru ca oamenii să revină acasă. Andrian Candu le-a vorbit în context despre proiectul Prima Casă, atragerea investițiilor, dezvoltarea sectorului IT, facilități pentru lansarea și dezvoltarea afacerilor, care urmează să genereze locuri de muncă, iar în consecință creșterea nivelului de trai.
Proiectul Prima Casă și facilitățile oferite de acesta a generat cele mai multe întrebări. Președintele Parlamentului a spus că proiectul urmează să fie aprobat până la finele anului, iar detaliile tehnice vor fi discutate inclusiv în cadrul unor dezbateri publice organizate de Legislativ. Potrivit lui, proiectul Prima Casă va fi aplicat de la începutul anului viitor.
Președintele Parlamentului, împreună cu ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, au vorbit despre reforma din educație, competitivitate și corelarea între cererea de pe piață și oferta educațională. Totodată, Andrian Candu a anunțat că va acorda bursa președintelui Parlamentului pentru patru cei mai buni studenți de la Universitatea de Stat Alecu Russo.
Speakerul este însoțit la Bălți de vicepreședintele Legislativului Vladimir Vitiuc. Conform programului, conducerea Parlamentului va avea astăzi o întâlnire cu oamenii de afaceri din zona de Nord și vor discuta cu presa locală.