Burse pentru formare profesională

  • 28 сент. 2018, 10:11
  • 656

Centrul de Informaţii Universitare anunţă lansarea proiectului “Burse pentru formare profesională”, ediția 2018-2019, organizat cu suportul financiar integral al Fundației Orange Moldova și susținut de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al RM. Proiectul are drept scop susţinerea tinerilor din medii social-vulnerabile din Moldova, în vederea facilitării accesului acestora la educaţie în instituţiile de învăţământ profesional tehnic din ţară, precum și susţine tinerii motivaţi să-şi continue studiile, oferindu-le suportul financiar şi informaţional necesar, contribuind astfel la dezvoltarea personală şi profesională a acestora.

Bursele în valoare de până la 12000 MDL fiecare se acordă pentru un singur an de studii şi vor acoperi cheltuielile ce ţin de masă, cazare şi alte necesităţi ale beneficiarilor. Bursele nu se acordă automat pentru anul următor de studii, dar este posibilă reînnoirea acestora, în bază de concurs, în cazul în care elevii bursieri au absolvit cu succes anul precedent de studii şi în cazul în care partenerul proiectului decide finanţarea proiectului pentru următorul an.

Cei care îşi doresc să intre în posesia unei burse în valoare de până la 12000 MDL sunt invitaţi să-şi depună dosarele la concurs. La ediţia curentă vor fi oferite 80 de burse după cum urmează:

- 50 % pentru beneficiarii proiectului din ediţia precedentă;

- 50 % pentru ceilalţi candidaţi care întrunesc condiţiile de eligibilitate.

Fundaţia Orange Moldova în calitate de partener al proiectului îşi propune să faciliteze accesul tinerilor din medii nefavorabile la educaţia de calitate.

La momentul aplicării la proiect, participanţii trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

1) să fie înmatriculați în primul an de studii în cadrul școlilor profesionale, colegiilor sau centrelor de excelență din Moldova, începând cu septembrie 2018;

2) să demonstreze cel puţin o caracteristică social-vulnerabilă, din cele menţionate mai jos:

  • tineri ce provin din familii cu venituri modeste;
  • tineri ce provin din familii incomplete (familii monoparentale);
  • tineri ce provin din familii cu 3 şi mai mulţi copii, aflaţi la întreţinere (inclusiv solicitantul bursei);
  • tineri orfani şi tineri rămaşi fără îngrijirea părinţilor, aflaţi sub tutelă sau curatelă;
  • tineri cu dizabilităţi.

3) să dea dovadă de o situaţie academică bună, nota medie de la concursul de admitere la școala profesională, colegiu sau centru de excelență să nu fie mai mică de 7,50;

4) să demonstreze participarea în activităţi academice și extracurriculare (opţional) – diplome de participare în concursuri, activități sportive și artistice etc. din septembrie 2017 – prezent.

În cadrul proiectului de burse nu se vor face discriminări pe criterii religioase sau etnice!

Data limită de prezentare a dosarelor este 26 octombrie 2018, până la ora 17:00!

Dosarele de aplicare pentru concurs se vor depune personal sau pot fi transmise prin poştă ordinară (prin scrisoare recomandată Poșta Moldovei) la adresa: Centrul de Informaţii Universitare, str. A. Puşkin 16, mun. Chişinău, MD 2012, “Burse pentru formare profesională”.

Formularele de aplicare și informaţii suplimentare pot fi solicitate la sediul Centrului de Informaţii Universitare din adresa de mai sus, sau pe bit.ly/2R2aaji.

Dosarele incomplete sau prezentate după termenul limită nu vor fi examinate. Dosarele nu se restituie. Rezultatele concursului sunt definitive şi nu pot fi supuse contestării.