Absolvenții internaționali ai USMF au depus jurământul de medic

  • 13 июня 2018, 15:32
  • 782

Aproape 300 de tineri din străinătate, care și-au făcut studiile la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, au depus miercuri, 13 iunie, jurământul de medic, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Național „Nicolae Sulac”.

Absolvenții provin din 13 țări, transmite IPN.

Vicerectorul USMF, Mihail Gavriliuc, a spus că 90 la sută dintre absolvenți sunt din Israel. Din experiența anilor precedenți, după absolvire tinerii aleg să plece acasă. Sunt puțini care rămân în Moldova.

Mihail Gavriliuc le-a transmis absolvenților un mesaj din partea rectorului Ion Ababii, care le-a urat succese și să profeseze cu responsabilitate. În mesajul rectorului se mai spune că absolvirea universității este un început, iar prin jurământul depus medicul își asumă datoria de a veghea sănătatea oamenilor.

Prezent la eveniment, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Boris Gîlca, a transmis guvernelor țărilor din care vin absolvenții că, de astăzi, vor avea în sistemul medical angajați foarte bine pregătiți. „Pentru Republica Moldova a fost un privilegiu să găzduiască acești studenți. Calitatea studiilor în Republica Moldova este astăzi apreciată la nivel internațional”, a spus Boris Gîlca.

Anul acesta, au absolvit Universitatea „Nicolae Testemiţanu” 992 de studenți, inclusiv 292 de absolvenți internaționali.