10 sfaturi care te ajută să lucrezi și să mergi la facultate în același timp

  • 28 окт. 2016, 15:59
  • 1 732

Dacă ești student și tot ceea ce trebuie să faci este să mergi la cursurile de la facultate, căci părinții te susțin financiar, te poți considera o persoană norocoasă. Însă, dacă ai nevoie de bani fie ca să-ți acoperi cheltuielile cu studiile într-un alt oraș sau dacă trebuie să muncești ca să-ți plătești facultatea, aici vei găsi câteva sugestii care îți vor fi de ajutor.

În primul rând, însă, trebuie menționat faptul că foarte mulți studenți reușesc cu brio să lucreze și să urmeze o facultate în același timp. Desigur, acest lucru presupune mai puțin timp petrecut cu familia, în vacanțe și mai puțin timp liber, însă, dacă ai planuri mari pentru cariera ta, cu siguranță merită să faci această investiție de timp și de efort.

Mai mult decât atât, studiile realizate peste Ocean au demostrat faptul că studenții care au joburi se descurcă mai ușor la facultate, datorită faptului că sunt obișnuiți să se concentreze pe lucrurile mai importante, abilitate pe care persoanele care nu lucrează nu o au foarte bine dezvoltată.

Află, așadar, 10 sfaturi care te vor ajuta să combini eficient facultatea cu jobul:

1. Asigură-te că ai susținerea apropiaților. Pentru că vei avea un program încărcat, discută cu persoanele apropiate și roagă-le să te susțină în atingerea obiectivelor tale. Îți va fi mult mai ușor când vei fi înconjurat de încredere și acceptare.

2. Găsește-ți un serviciu cu program flexibil. Poți discuta de la bun început cu angajatorul și îi poți solicita un program flexibil care să-ți permită să poți pleca mai devreme de la birou în unele zile, sau să poți veni mai târziu, recuperând acele ore în alte zile.

3. Programează-ți concediul de la job în funcție de perioadele de sesiune. Anunță angajatorul când îți vei lua concediu de îndată ce afli care este structura anului universitar. Astfel, reduci riscul să te suprapui cu un coleg pe aceeași perioadă și, în acel interval de timp, te vei putea concentra doar pe studii.

4. Organizează-ți timpul cât mai eficient. Dacă încă nu ai făcut-o până acum, nu există un alt moment mai potrivit. Planifică-ți programul zilnic pe ore, sau pe intervale de câte 30 de minute, testează și vezi cum te simți în ce măsură ți se potrivește fiecare tip de organizare, pentru a-l alege pe cel mai potrivit.

5. Discută constant cu șeful tău direct. Pe de o parte, te asiguri că va fi înțelegător de fiecare dată când va fi nevoie să modifici orele de program. Pe de altă parte, vei avea toate șansele să obții o promovare sau o mărire de salariu la absolvirea studiilor.

6. Concentrează-te pe obiectiv. S-ar putea să-ți fie mai greu în anumite perioade, însă gândește-te la ce îți dorești să obții. Ca să obții mai multă încredere, te poți întâlni și poți discuta cu persoane care au reușit să termine o facultate având un job în același timp.

7. Ia pauze. De fiecare dată când ai ocazia, ia pauze în care să te relaxezi. Planifică acest timp astfel încât să te bucuri la maxim de ceea ce faci.

8. Stabilește-ți obiective clare pentru carieră. Gândește-te ce vei face după ce vei absolvi facultatea. Îți dorești să rămâi la actualul job? Sau vrei să lucrezi pentru o altă companie? Clarifică pentru tine toate aceste lucruri.

9. Îmbină facultatea cu munca și jobul cu facultatea, acolo unde este posibil. În decursul facultății, la proiecte și studii de caz, poți folosi exemple de la locul tău de muncă. La fel, poți implementa la job proiecte pentru facultate. Ideal ar fi ca domeniul în care lucrezi să coincidă cu cel pentru care te pregătești în facultate.

10. Iubește ceea ce faci. Și la job, și la facultate. În felul acesta, îți va fi cu mult mai ușor să înveți, să depui efort și să gestionezi situațiile mai dificile. Dacă, totuși, ai dificultăți la acest capitol, încearcă să vezi părțile pozitive ale jobului sau ale facultății.

Acum, vezi că este într-adevăr posibil să te organizezi astfel încât să poți urma o facultate în paralel cu un job. Ai nevoie în mod special de organizare și de implicare.