Un eveniment unic pentru Moldova și Petrom a avut loc în perioada 22-24 Martie 2019. Au fost delegați participanți din 12 țări, printre care reprezentanți ai ministerelor din țările membre, ONG-uri, profesori și academicieni.
UNECE (United Nations Economic Commission for Europe) în parteneriat cu Ministerul Mediului, prin intermediul Petrom, au organizat o serie de exerciții care au drept scop schimbul de experiență în procedurile de securizare a planificării construcției obiectelor industriale.
Comisia a realizat o instruire teoretică pentru echipa Petrom, după care a vizitat depozitul petrolier. Toate acestea au avut scopul de a învăța personalul despre acțiunile ce sunt necesare a fi întreprinse în cazul unui accident industrial.
UNECE este o organizație formată după accidentul de la Cernobîl. Aceasta are drept scop inspectarea spațiilor industriale din apropierea zonelor locative, cum este și exemplul depozitului petrolier Petrom din Chișinău. Din mulțimea de orașe vizitate prin Europa, UNECE a menționat că Petrom are un sistem de securitate de nivel extrem de înalt, unic pentru Republica Moldova.
Comisia a notat că multe alte state vecine nu dețin o asemenea tehnică de securitate.
Delegația UNECE, alcătuită din experți care reprezintă 12 țări din Europa de Est și regiunea Caucaziană, a rămas uimită de nivelul de pregătire și de tehnica folosită pentru securizarea și combaterea avariilor de amploare.
Ultimele exerciții de acest gen au avut loc anul trecut cu participarea a 3 țări: Moldova, Ucraina și elaborând strategii și folosind tehnică pe care o au exclusiv ei în Moldova.
An de an Petrom demonstrează prin controlul aprig, competența și grija față de securitatea și calitatea serviciilor prestateRomânia. Atât anul trecut, cât și acum, Petrom dă dovadă de o pregătire profesionistă.