Peste 148 de milioane de dolari au fost tranferați în luna iulie, prin intermediul băncilor licențiate, din străinătate în favoarea persoanelor fizice.
Cifra este în creștere cu 29,5% comparativ cu iulie 2019. Puțin peste 45% din bani au fost transferați din statele Uniunii Europene, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Din statele CSI au fost transferați 16,4% din bani, iar din restul lumii – transferurile reprezintă o pondere de 38,3%.
Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, transferurile din UE în favoarea persoanelor fizice în iulie 2020 au constituit 67,41 milioane de dolari. Ca rezultat al ieșirii Regatului Unit din UE, volumul transferurilor din UE în iulie 2020 a fost cu 11,24 milioane de dolari mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut. Dacă se exclud transferurile din Regatul Unit, se constată o creștere de 47,9%.
În distribuția pe state, transferurile din Israel reprezintă o pondere de 18,7% din total (27,81 milioane de dolari), în creștere cu 41,5% comparativ cu iulie 2019. Cele din Rusia reprezintă o pondere de 15,1% din total (22,40 milioane de dolari), în scădere cu 14,6%. Transferurile din Italia au constituit 14,5% (21,54 milioane de colari), din Germania – 9,4% (13,94 milioane de dolari), din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord – 7,6% (11,24 milioane de dolari) etc.
În structura pe valute, transferurilor în euro le-a revenit ponderea de 62,4% (în creștere cu 8,8 puncte procentuale comparativ cu iulie 2019). Acestea sunt urmate de transferurile în dolari SUA – 36,2% (în descreștere cu 5,6 puncte procentuale) și cele în ruble rusești – 1,4% (în descreștere cu 3,2 puncte procentuale).
Pe parcursul perioadei ianuarie-iulie, volumul total al transferurilor bancare de mijloace bănești din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova a constituit 794,95 milioane de dolari.