Organizațiile de creditare nebancare vor activa după reguli mai stricte. Guvernul a aprobat un proiect de lege, care urmează să fie examinat de deputați.
Documentul prevede protecție pentru persoanele care iau credite la dobînzi exagerate. În cinci ani, piața creditelor nebancare a crescut de la 3,3 miliarde lei la sfîrșitul lui 2014, pînă la 10,3 miliarde lei în trimestrul III al anului 2019. Proiectul care va intra în Parlament presupune diminuarea riscului de supraîmpovărare a populației. Șefa direcției Supravegherea Creditării Nebancare din cadrul CNPF, Alina Cebotariov, spune că inițiativa este foarte importantă, întrucît la ora actuală, multe companii de microcreditare oferă bani cu o dobîndă și de 400 de procente, potrivit sputnik.md.
”Noi am limitat indirect costul dobînzilor. Mai exact, persoana care ia, de exemplu, un credit de cinci mii de lei, nu fi pus în situația în care să plătească de cîteva ori mai mult. Dobînda maximă pe care trebuie să o plătească un om nu trebuie să fie mai mare decît suma creditului luat. Obligarea organizațiilor de creditare nebancară de raportare a informațiilor deținute de către cel puțin un birou al istoriilor de credit, precum și obligarea birourilor istoriilor de credit de a face schimb de informații între ele”, a delcarat Alina Cebotariov în cadrul emisiunii ”Logica Puterii”.
Numărul plîngerilor la Agenția pentru Protecția Consumatorilor crește de la an la an, spune reprezentantul agenției Nicolae Olărașu.
”În 2019, reclamațiile din partea consumatorilor vizavi de împrumuturile nebancare s-au regăsit în top 5. Cifra este în creștere de la an la an. Consumatorii depun plîngeri la Agenția pentru Protecția Consumatorilor, atunci cînd nu mai au capacitate de plată, ori li se percep anumite taxe exagerate”, menționează Nicolae Olărașu.
Șefa direcției Supravegherea creditării nebancare, Alina Cebotariov, susține că la ora actuală sînt peste 20 de mii de litigii în instanța de judecată pe tematica creditării oamenilor de către organizațiile de creditare nebancare.
”La ora actuală, potrivit datelor CNPF, de la instituțiile de creditare nebancare s-au împrumutat în jur 600 de mii de moldoveni de la instituțiile de creditare nebancare. Totodată, sînt 20 de mii de litigii în instanță, majoritatea vizează incapacitatea de plată a oamenilor care s-au creditat de instituțiile nebancare”, a declarat Alina Cebotariov.
Premierul Ion Chicu susține că reglementarea activității organizațiilor nebancare de creditare a fost și o condiție a Fondului Monetar Internațional, care recent și-a încheiat vizita la Chișinău.
În prezent, în Republica Moldova sînt înregistrate în jur de 160 de organizații de creditare nebancară, activele cărora constituie peste 10 miliarde de lei, iar portofoliul consolidat al activității de creditare nebancară este de cca 9 miliarde de lei, dintre care credite nebancare – 7,5 miliarde de lei și leasing financiar – 1,5 miliarde de lei.
Numărul total al beneficiarilor este de 570 de mii de persoane. Din totalitatea împrumuturilor nebancare acordate, cca 80% revin persoanelor fizice.