Migranții reveniți acasă vor să-și investească economiile în afaceri

  • 2 июля 2020, 8:28
  • 369

Revenirea migranților ar putea impulsiona relansarea Moldovei afectată de sărăcie. Lucrătorii migranți care s-au întors în țară intenționează să-și investească economiile în afaceri. 

Despre aceasta se menționează în raportul publicat de Misiunea OIM în Moldova (Agenția ONU pentru Migrație) al primului sondaj rapid al diasporei, care vizează impactul COVID-19 determinat de migrație, transmite Noi.md 

Noul sondaj al OIM arată că, din cauza pandemiei COVID-19, migranții moldoveni își pierd locurile de muncă și revin acasă, ceea ce duce la scăderea dramatică a remitențelor spre Republica Moldova. În același timp, abilitățile dezvoltate peste hotare și economiile migranților moldoveni ar putea reprezenta un avantaj pentru cea mai săracă țară din Europa. 

După cum se menționează, Moldova este dependentă în mare măsură de remitențele migranților, a căror proporție se estima în 2019 la 16% din PIB. Remitențele sînt o sursă esențială pentru supraviețuirea zilnică a mii de familii din Moldova, reprezentînd un factor important pentru dezvoltare. În raportul făcut public în această săptămînă, OIM Moldova estimează că 150.000 de migranți ar putea reveni în 2020, ceea ce reprezintă 10% din populația autohtonă aptă de muncă. Aceasta ar putea produce o creștere a șomajului de până la 8,5% până la sfârșitul anului 2020. 

Sondajul OIM a mai constatat că aproape jumătate din moldovenii emigrați și-au pierdut locul de muncă și au încetat să mai trimită bani acasă, iar unul din patru întîmpină dificultăți pentru achitarea chiriei în țara gazdă. 

Dintr-o perspectivă mai pozitivă, doar 9% dintre moldovenii care iau în considerare opțiunea revenirii consideră că vor avea nevoie de asistență socială atunci când vor ajunge acasă, în timp ce aproximativ 24% intenționează să-și investească economiile în afaceri. Aproape jumătate cred că vor aduce noi abilități acasă și vor găsi sau vor crea locuri de muncă în Moldova. 

Peste un sfert din cei care doresc să se întoarcă acasă declară că vor emigra din nou odată cu ridicarea restricțiilor de călătorie și atunci când țările de destinație le vor oferi noi oportunități de muncă. 

Lars Johan Lönnback, șeful Misiunii OIM în Moldova, a declarat în cadrul Grupului de lucru ONU privind impactul socioeconomic asupra COVID-19 în Moldova că există motive pentru optimism: 

„Sondajul nostru arată că migranții moldoveni care sînt nevoiți să se repatrieze din cauza COVID-19, departe de a fi sărăciți, ar trebui percepuți din perspectiva valorii lor adăugate pentru dezvoltarea țării de origine și nicidecum stigmatizați. Mulți se vor întoarce să rămînă și să-și investească economiile. Ei își vor valorifica abilitățile dobândite pentru dezvoltarea țării”.

Sondajul OIM recomandă implementarea unor strategii de suport pentru migranții care revin. Acestea ar viza servicii de consiliere, servicii pentru start-upuri de afaceri, formare profesională, orientare în carieră și servicii de validare și certificare a competențelor informale dobîndite în străinătate. 

Studiul a fost realizat între 17 aprilie și 17 mai 2020 în baza chestionării online a 1.186 de migranți moldoveni. Chestionarea a fost suplimentată de realizarea interviurilor semistructurate cu reprezentanții diasporei din principalele 10 țări de destinație – Portugalia, Spania, Franța, Italia, Germania, Irlanda, Regatul Unit, Polonia, Federația Rusă și Israel. Aceste țări găzduiesc permanent sau temporar aproximativ 80% din totalul migranților moldoveni (conform UNDESA, aproximativ 1 milion de moldoveni locuiau în străinătate în 2019). 

Această cercetare face parte dintr-o serie de sondaje privind tendințele migrației din Moldova în contextul pandemiei COVID-19. Următorul sondaj va fi dedicat situației migranților moldoveni care au revenit în Moldova și familiilor dependente de remitențe.