Locuinţele noi s-au scumpit în majoritatea statelor europene

  • 23 июля 2020, 7:29
  • 1 001
  • 3

Locuinţele nou construite s-au scumpit în majoritatea statelor europene în ultimii ani, inclusiv în 2019, din 23 de ţări analizate în cadrul studiului Deloitte Property Index, 20 consemnînd creşteri de preţuri pe piaţa rezidenţială şi doar în trei înregistrîndu-se ieftiniri, conform unui comunicat remis, miercuri, agerpres.ro

Studiul semnalează că reprezentanţii pieţei imobiliare se aşteptau ca trendul de creştere să continue şi în 2020 însă, din cauza pandemiei de COVID-19, optimismul s-a temperat semnificativ. Astfel, în aproape jumătate din ţările analizate, se estimează o stagnare a preţurilor şi doar în şase ţări este prognozată o creştere a acestora. 

"Piaţa locuinţelor este influenţată, în general, de condiţiile macroeconomice, dar şi de raportul cerere-ofertă. Chiar dacă prognozele pentru economiile europene sînt de scădere, măsurile de politică monetară adoptate de Banca Centrală Europeană şi de alte bănci centrale din Uniunea Europeană au drept scop menţinerea dobînzilor la niveluri reduse, sprijinind, astfel, indirect, piaţa imobiliară. În Romînia, în primul trimestru din acest an, preţurile locuinţelor au crescut cu 8,1% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, potrivit datelor Eurostat, iar pînă la finalul anului estimăm că trendul va continua, susţinut de schimbările legislative avute în vedere pentru programul Prima Casă şi de modificările anunţate la legea care prevede aplicarea cotei de TVA de 5% la vînzarea locuinţelor, care ar urma să fie adoptate", a declarat Alexandra Smedoiu, partener Deloitte Romînia, Lider al Serviciilor de Consultanţă pentru sectorul Imobiliar. 

Pe primul loc în privinţa creşterii preţurilor la locuinţe, în 2019, s-a plasat Luxemburg, ţară aflată la prima prezenţă în studiu, cu un avans de aproape 13% faţă de 2018, locurile următoare fiind ocupate de Franţa (+12,6%) şi Spania (+12,4%). La polul opus, cu o scădere de 7,4% a preţurilor în perioada analizată, s-a aflat Serbia. Dintre ţările din Europa Centrală şi de Est (ECE), cel mai mult s-au scumpit locuinţele în Ungaria (11,5%), Slovacia (11%) şi Polonia (9,7%). 

În ECE, în ţări precum Slovacia, Croaţia, Polonia, Ungaria şi Serbia, preţurile variază între 1.000 şi 2.000 de euro/mp. În această regiune, doar preţurile din Cehia depăşesc limita superioară a intervalului menţionat, ajungînd la 2.602 euro/mp, în special datorită proporţiei ridicate pe care o are capitala Praga în media naţională. 

În clasamentul celor mai scumpe oraşe conduce Parisul, cu 12.863 de euro/mp pentru o locuinţă nouă, în uşoară scădere (de 0,4%) faţă de 2018. Prin comparaţie, un metru pătrat nou construit în oraşul Nis din Serbia a costat 790 de euro în 2019, cel mai puţin dintre oraşele analizate. Preţul mediu pentru un metru pătrat nou construit în cele 67 de oraşe menţionate în studiu a fost de 3.758 de euro. 

Studiul Deloitte Property Index, Overview of European Residential Markets, aflat la a noua ediţie, analizează evoluţia pieţei imobiliare rezidenţiale din 23 de ţări europene şi 67 de oraşe pe parcursul anului 2019. 

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă, servicii juridice, consultanţă financiară şi managementul riscului, servicii de consultanţă fiscală şi alte servicii adiacente către clienţi din sectorul public şi privat provenind din industrii variate. 

Deloitte Romînia este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din ţara noastră şi oferă, în cooperare cu Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanţă fiscală, servicii juridice, de consultanţă în management şi consultanţă financiară, servicii de managementul riscului, soluţii de servicii şi consultanţă în tehnologie, precum şi alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.700 de profesionişti.