Ghidul Întreprinderilor Mici din Moldova a fost lansat

  • 22 июля 2020, 8:55
  • 556

Ghidul Întreprinderilor Mici din Moldova a fost lansat marţi, cu suportul Biroului de Cooperare al Elveției/Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene în Republica Moldova.

Ghidul este o publicaţie practică, disponibilă acum pentru orice antreprenor din ţară, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

Directorul executiv al Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii (AIM), Liliana Busuioc, a subliniat importanța creării acestui ghid pentru dezvoltarea ecosistemului de afaceri din țară, îndeosebi pentru antreprenorii care au lansat afacerea sau pentru cei care intenționează să o facă.

„Ghidul Întreprinderilor Mici din Moldova este scris de către antreprenori pentru antreprenori, fiind destinat și organizațiilor de suport sau organizațiilor care se ocupă de educația acestora.

Publicația servește o foaie de parcurs pentru toți cei care intenționează să lanseze o afacere sau se află în primii trei ani de activitate”, a relevat Liliana Busuioc.

Procesul de elaborare a ghidului a fost participativ, fiind consultate peste o sută de persoane, astfel încât ghidul să conțină informații actualizate și ajustate nevoilor reale ale potențialilor beneficiari.

Apariția ediţiei a fost posibilă datorită implicării antreprenorilor din toată țara, instituțiilor de învățământ sau a partenerilor de dezvoltare.

La rândul său, Cristina Cojocaru, coordonatorul direcției Dezvoltare economică și ocuparea forței de muncă în cadrul Biroului de Cooperare a Elveției, a vorbit despre motivația colaborării dintre Elveția și Moldova și efectele acesteia pentru dezvoltarea țării.

„Prin intermediul direcției de dezvoltare economică, Biroul de Cooperare a Elveției şi-a propus să susțină dezvoltarea unui climat de afaceri favorabil, accesul sporit la personal calificat, finanțare accesibilă și la acces la cunoștințe și servicii îmbunătățite pentru dezvoltarea afacerii.

Ne dorim ca toate companiile să-și crească performanța afacerilor și să devină mai competitive, astfel încât să crească și să contribuie la oportunități îmbunătățite pentru populație: oferte de muncă și venit mai mare”, a estimat Cristina Cojocaru.

Ghidul poate fi găsit în trei limbi. Acesta conține linkuri active care direcționează către paginile dorite, iar datorită formatului „user friendly”, poate fi accesat și citit în versiune mobilă.

Totodată, conținutul acestuia va fi actualizat continuu în baza studiilor de caz specifice și evoluția cadrului juridic din țară.

Ghidul Micului Business este elaborat în cadrul proiectului „Dezvoltarea ecosistemului ÎMM-urilor din Moldova”, finanțat de Biroului de Cooperare al Elveției/ Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene în Republica Moldova.