Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) a anunţat marţi că a sistat toate tipurile de lucrări silvic-tehnice în fondul forestier de stat. Conform documentului, „se interzice defrișarea copacilor din pădure, sub oricare formă: tăierea de produse principale, tăieri de produse secundare ş.a.", transmite MOLDPRES.
Ordinul a fost expediat pentru informare și executare necondiționată Agenției „Moldsilva” și tuturor entităților subordonate, pentru ca administratorii întreprinderilor silvice să asigure respectarea și îndeplinirea acestuia.
Totodată, conform ordinului, entitățile subordonate „Moldsilva” vor recepționa masa lemnoasă recoltată în urma lucrărilor de exploatare a tuturor parchetelor. „Recepționarea producției lemnoase va fi efectuată în strictă conformitate cu prevederile Ghidului pentru lucrări de punere în valoare a masei lemnoase destinate exploatării, de recepție şi atestare a parchetelor, aprobat în anul 2017”, au explicat surse de la MADRM.
În cazul nerespectării prevederilor ordinului, administratorii entităților silvice vor fi sancționați disciplinar, în conformitate cu legislația.