Alocațiile lunare pentru veterani vor crește, la propunerea guvernului

  • 22 июля 2020, 12:56
  • 517

Guvernul Chicu inițiază un nou proces de majorare a cuantumului alocației lunare de stat pentru unele categorii de veterani de război. 

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunță despre inițierea procesului de elaborare a proiectului de modificare a Legii cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație, în partea ce ține de majorarea cuantumului alocației lunare de stat unor categorii de veterani de război.  

Ministerul solicită implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor în acest sens pînă la data de 31 iulie 2020. 

Amintim, alocațiile lunare pentru veterani au fost majorate, de la 1 ianuarie 2020, de la 100 la 300 lei, iar de la 1 ianuarie 2021, acestea vor crește pînă la 500 lei. De asemenea, din 1 iulie, s-au majorat alocațiile lunare pentru văduvele de război de la 250 la 500 lei. 

 altă inițiativă a Guvernului Chicu care deja a fost votată de Parlament, prevede acordarea veteranilor de război, neîncadrați în cîmpul muncii, a polițelor de asigurare medicală, din contul bugetului de stat. 

În acest an, pentru reabilitarea veteranilor de război și membrilor familiilor lor, suplimentar din buget au fost alocate peste 10,65 de milioane de lei. De asemenea, a fost perfecționat mecanismul de acordare a foilor de tratament pentru veterani în sanatorii. 

Guvernul a creat și Biroul pentru relațiile cu veteranii, în cadrul Cancelariei de Stat, misiunea căruia este de a coordona realizarea priorităților în domeniul protecției sociale și de drept a veteranilor de război și ale participanților la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl, precum și ale membrilor familiilor acestora.