Yoga la birou, pe durata unei ţigări şi a unei cafele

  • 25 окт. 2017, 9:13
  • 906

Fie că ne dorim sau nu, statul îndelungat la birou sau condusul ne afectează sănătatea coloanei vertebrale şi articulaţiilor, iar rezultatul rezidă, de cele mai multe ori, în: contracturi musculare la nivel lombar sau cervical, gâtul înţepenit, insuficientă sanguină în zona picioarelor şi apariţia varicelor, lipsa oxigenului în plămâni şi creier, lipsa irigării sanguine în zona ochilor şi a creierului, fenomenul de ‘’minte înceţoşată’’ şi lipsită de eficientă în acţiune. 

Practicând câteva exerciţii simple chiar la birou, ne putem eficientiza ziua de muncă şi capacitatea de concentrare a minţii, eliminând disconfortul obişnuit, datorat lipsei de mişcare fizică.

Uneori e posibil să ne simţim ciudat faţă de proprii colegi, dacă facem câteva mişcări, sau ieşim din tiparele/standardele sociale, însă îi putem coopta prin puterea exemplului, mai ales că este ceva sănătos şi regenerant.

Putem astfel să facem mai multe exerciţii:

1. Yoga vederii.
Durata: 1-2 minute.

Cum se face: frecăm viguros palmele între ele, până când simţim căldură şi apoi le punem căuş peste ochi, evitând să presăm globii oculari. Căldură şi energia palmelor va contribui din plin la relaxarea ochilor obosiţi şi stresaţi de lucrul la calculator. Cel puţin odată pe ora, preferabil odată la 30 minute, să privim pentru 2-3 secunde, în cel mai îndepărtat colţ al încăperii, preferabil să mutăm privirea în direcţii opuse, astfel încât să mişcăm globii oculari şi să antrenăm musculatura acestora.

2. Respiraţie amplă.
Durata: 1-2 minute.

Partea 1: având corpul relaxat, stand pe scaun şi cu spatele sprijinit de spătar, începem şi inspirăm cât mai amplu: abdominal, toracic şi clavicular, până când simţim plămânii umpluţi cu aer, apoi îi golim cât putem de bine şi reîncepem procesul respiraţiei profunde. Putem face această pentru 1 minut
În partea a 2-a continuăm respiraţia pe timpi număraţi de la 1 la 4, sau cu alte cuvinte, inspirăm cât numărăm de la 1 la 4, reţinem aerul în plămâni, expirăm şi reluăm inspirul pe acelaşi număr de timpi.

3. Mişcări fizice.
Durata 2-5 minute.

Întinderea braţelor în timp ce respirăm: Este exact ca şi când ne-am trezi dimineaţă şi ne întindem bine braţele, cu degetele răsfirate, în timp ce privirea se duce spre tavan, întinzând cât mai bine articulaţia umerilor. 2 sau 3 respiraţii cu braţele în sus, fac minuni în zona umerilor, a căror contractură se face responsabilă de blocarea sângelui care se duce spre creier şi practic de capacitatea noastră de a ne concentra şi de randamentul în muncă depusă.

Răsucirea trunchiului prin folosirea mânerelor de la scaun. Stăm cu trunchiul drept şi nesprijinit, inaltandu-l în timp ce inspirăm şi apoi, pe expir, îl răsucim în lateral, prinzându-ne cu ambele palme de braţul scaunul drept, să zicem. Putem rămâne astfel preţ de 2-5 respiraţii şi apoi să revenim uşor, reluând aceleaşi mişcări înspre stânga.

Întinderea şi deschiderea umerilor o practicăm îndepărtând scaunul pe care stăm şi folosindu-ne doar de masă biroului nostru. Sprijinim bine palmele pe masă şi începem să păşim în spate, până când ajungem să formăm un unghi de 90 grade între picioare şi trunchiul cu braţele întinse. Această mişcare deschide umerii şi deblochează zona lombară, comprimată excesiv prin statul pe scaun.

Rotirea pumnilor se face cu braţele întinse iar mişcarea nu trebuie să fie brutală, ci lentă, în ambele sensuri. Este o mişcare folositoare celor care lucrează mult pe computer.