Un târg de vânzare a strugurilor autohtoni va fi organizat în capitală

  • 13 марта 2019, 15:50
  • 392
  • 1

Peste 20 de producători de struguri din țara noastră vor participa duminică, 24 martie curent, la un târg de vânzare a strugurilor desfășurat în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din centrul capitalei, informează MOLDPRES.

Strugurii vor fi vânduți doar la ladă. Organizatorii au îndemnat locuitorii capitalei să participe la eveniment pentru a susține producătorii autohtoni, care mai au în frigidere cantități mari de struguri. 

„Dacă fiecare familie din Chișinău, ar procura în următoarele săptămâni câte o ladă de struguri (5-6 lei per kg) și o ladă de mere (3-4 lei) atunci suntem salvați”, a afirmat tânăra antreprenoare din Durlești, Diana Crudu, organizatoarea evenimentului.

Potrivit datelor statistice, producătorii din Republica Moldova au recoltat anul trecut 680 mii tone de struguri de pe o suprafață totală de 128 mii hectare de viță-de-vie.