Tot mai mulți tineri fermieri solicită subvenții în avans pentru plantarea viilor și livezilor

  • 12 июня 2019, 12:42
  • 874

În cadrul celui de-al III-lea apel aferent Subvențiilor în Avans au fost recepționat 21 de dosare, care au fost transmise spre examinare Comisiei de evaluare și selecție a planurilor de afaceri.

Urmare a examinării celor 21 de cereri, recepționate de către Oficiile teritoriale ale AIPA, 3 dosare au fost declarate neeligibile, deoarece nu au corespuns criteriilor de eligibilitate prevăzute în cadrul normativ.

Totodată, în urma analizelor efectuate de membrii comisiei, 13 dosare au fost evaluate și selectate spre finanțare, 3 dosare au fost declarate neeligibile din motiv că nu au fost respectate cerințele privind întocmirea dosarului de achiziție prin prezentarea a minim 3 cereri de oferte. Alte două dosare de solicitare a subvenției în avans, și anume pentru înființarea plantației de măceș, urmează a fi examinate suplimentar de către reprezentanții MADRM.

Cele mai multe cereri de subvenționare au fost depuse în cadrul submăsurii nr. 2: Stimularea investiţiilor pentru înfiinţarea, modernizarea şi defrişarea plantaţiilor multianuale, inclusiv a plantaţiilor viticole şi pomicole. Astfel, din totalul dosarelor depuse 5 producători intenționează să investească în înfiinţarea plantaţiilor multianuale pe o suprafaţă de circa 16 ha.

Agricultorii solicită, de asemenea, subvenționarea investițiilor pentru utilarea şi renovarea tehnologică a fermelor zootehnice. Cu suportul statului prin subvenții în avans vor fi dezvoltate 3 afaceri noi în domeniul zootehnic (sectorul apicol, creșterea animalelor și creșterea prepelițelor).

În top mai sunt solicitări pentru subvenții în avans, pentru producerea legumelor şi a fructelor pe teren protejat (sere, solarii, tuneluri),urmând a fi înființate 3 sere, cu o suprafață totală de 1,8 ha, alte 2 obiecte investiționale urmează a fi implementate în dezvoltarea infrastructurii postrecoltare şi procesare.

Și în acest apel femeile fermieri au depus mai multe dosare, astfel că ponderea femeilor din totalul dosarelor depuse constituie 62% (8 dosare).

Aportul statului pentru dezvoltarea celor 13 proiecte start-up urmează a fi de circa 8 milioane lei, surse disponibile în Fondul Naţional pentru Dezvoltarea Agriculturii şi Mediului Rural. Conform datelor, din proiectele ce urmează a fi dezvoltate se planifică efectuarea investițiilor în sectorul agricol de peste 11 mil. lei ce vor genera crearea a peste 50 locuri noi de muncă.