Ți-ai dat demisia fără să ai un plan de rezervă? Încotro?

  • 4 апр. 2018, 11:18
  • 558

Relația cu colegii sau șeful, activitatea pe care o desfășori sau pur și simplu dorința de a ieși din zona de confort sunt doar câteva lucruri care te pot determina să-ți dai demisia. Și dacă ai ajuns cu cererea de demisie la departamentul de HR, atunci numai este cale de întors, e o decizie analizată bine și este clar că o ofertă salarială mai mare nu te va convinge să rămâi.

Iar faptul că nu ai reușit să-ți asiguri un alt loc de muncă nu ar trebui să te sperie, ci din contră, ar trebuie să te simți mândru că ai avut curaj să o faci.

Te întrebi ce să faci de mâine? Ți-am lăsat aici câteva recomandări care ar putea să te ajute să treci mai ușor peste perioada dintre jobul anterior și cel viitor.

Bucură-te de libertate

În primele câteva ore vei avea o senzație neobișnuită de libertate. Abia a doua sau a treia zi îți vei pune gândurile în ordine și vei realiza cu ce urmează să te confrunți. Până atunci  însă bucură-te de acel sentiment de libertate. Ai timp destul să te gândești cum să ieși din această situație.

Privește-o ca pe un beneficiu

Nu este ușor să știi că nu ai un job stabil, știm că acest lucru se traduce printr-o lipsă de resurse financiare și nesiguranță. Dar asta nu te obligă să stai într-o companie în care nu te simți bine sau care nu-ți oferă posibilități de dezvoltare. Iar în perioada căutărilor ai ocazia să te autoevaluezi și să-ți dai seama încotro vrei să mergi mai departe. Autoevaluarea te va ajuta să-ți vezi părțile bune și cele la care mai ai de lucrat. 

Poziții pentru juniori vei găsi oricând

Dacă vrei să o iei de la zero în carieră pentru că ți-ai dat seama că nu ai ajuns la jobul și în domeniul potrivit, poți apela oricând la un program de internship, mai ales dacă ai până în 25 de ani. Companiile din piață oferă diverse astfel de programe, indiferent de domeniu în care vrei să activezi în continuare.

Experiențele oferă lucruri de învățat

Și pe o astfel de situație care nu este cea mai plăcută, ai putea să o privești ca pe un beneficiu pentru tine. Toată lumea a auzit de experiența interviurilor, mai ales dacă ești la început de drum. Fiecare feedback (îl poți cere recrutorului, chiar dacă nu ai fost acceptat la job) este constructiv pentru tine. Iar la viitorul interviu te vei descurca din ce în ce mai bine și îți va crește șansa de a fi acceptat la job. 

Valorifică-ți abilitățile

Fă o listă cu lucrurile pe care ai vrea să le faci la următorul job și ce știi să faci. Acolo unde crezi că ai nevoie de o îmbunătățire, poți apela la diverse cursuri de perfecționare. Dacă ești la curent cu evenimentele din piață, poți avea norocul să participi gratuit la anumite conferințe sau workshop-uri. În cadrul acestora vei interacționa cu oameni din industria care te interesează de la care poți învăța destul de multe.

Dezvoltă-ți pasiunile

Pasiunile ar trebui să fie primele la care te gândești atunci când rămâi fără job. Leagă-te de orice faci în timpul liber, poate îți place să gătești sau descoperi că ești o croitoreasă iscusită. În orice domeniu poți să câștigi destul de mult dacă știi să-ți pui în valoare aptitudinile și arăți că-ți dorești să evoluezi.

CV-ul actualizat 100%

În această perioadă te va ajuta orice sursă care îți oferă acces la joburi disponibile, de la canale de recrutare, târguri de joburi până la evenimentele de carieră. Aici recrutorii trebuie să te remarce, iar CV-ul tău este prima impresia pe care și-o face. Așa că e bine să investești puțin timp în redactarea CV-ului. 

Așadar, dacă jobul tău nu te mai mulțumește din niciun punct de vedere și nu te mai reține nimic în actualul rol, într-adevăr demisia este soluția. Piața muncii însă este destul de ofertantă pentru candidați și nu vei avea de așteptat prea mult până să-ți găsești un job.