Subvenții în avans: 19 milioane de lei pentru tineri și femei care inițiază afaceri în agricultură

  • 13 сент. 2018, 16:32
  • 464

38 de cereri au fost deja depuse pentru acordarea subvențiilor în avans tinerilor și femeilor, care vor să-și lanseze o afacere în agricultură, a anunțat astăzi premierul Pavel Filip, în debutul ședinței de Guvern.

Dosarele pentru subvenții în avans sunt în valoare de 19 milioane de lei, iar pentru anul curent, în acest scop, sunt prevăzute 45 milioane de lei.

În total, pentru subvenții au fost depuse aproape 2000 de dosare în sumă de peste 450 milioane de lei, ceea ce înseamnă jumătate din fondul de subvenționare a agriculturii, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.