Membrii Comisiei de Tineret din cadrul CNSM vor cere noului Guvern ca mamelor care au copii bolnavi cronic sau copii încadraţi în grad de dizabilitate să li se acorde dreptul de a sta patru ani în concediu de îngrijire a copilului, astfel încât şi al patrulea an de concediu să fie plătit.
Totodată, ei vor solicita ca angajatelor care au copii să li se acorde dreptul la o zi liberă în lună pentru ca ele să poată merge la un control medical. Aceste şi alte propuneri au fost discutate în cadrul unui seminar la care au participat membrii comisiei, desfășurat recent la Institutul Muncii.
Ana Bejenari, consultant în Departamentul organizare, educaţie şi informare din cadrul CNSM, responsabilă de activităţile Comisiei de Tineret a CNSM, a propus ca Programul de locuinţe „Prima casă” să prevadă facilităţi şi pentru mamele singure sau pentru femeile divorţate care au copii, iar tinerii cu vârsta de până la 35 de ani să plătească un impozit pe venit mai mic de 12%.
Alţi membri ai Comisiei de Tineret au cerut ca tinerii care au luat locuinţe pe credit să achite un impozit pe venit mai mic decât cel actual, iar tinerii căsătoriţi să plătească impozit pe venit de 10 la sută în primii cinci ani de căsnicie.
Membrii Comisiei de Tineret au mai propus ca statul să acorde indemnizaţii unice la angajarea tinerilor specialişti nu doar din medicină şi educaţie, ci tuturor salariaţilor din sectorul bugetar. În același timp, tinerii sindicalişti au solicitat anularea penalităţilor pentru soţii care temporar nu pot lucra şi nu pot rambursa creditul pentru locuinţe.
În cadrul seminarului, cu genericul „Management sindical”, tinerii sindicalişti au învăţat care este rolul sindicatelor în societate, care sunt caracteristicile definitorii ale activităţii acestora, cum se fondează un sindicat, care sunt drepturile şi obligaţiile structurilor sindicale. Totodată, membrii Comisiei de Tineret ai CNSM au însuşit tehnici şi tactici de negociere, cadrul general al contractului colectiv, modalităţi de soluţionare a conflictelor de muncă. Ei au fost instruiţi de experţi ai School of Busi-ness Communications.
Prezent la seminar, Petru Chiriac, vicepreşedinte al CNSM, a ţinut să menţioneze că munca managerului de întreprindere diferă de cea a unui manager de sindicat. „Managerul din producere este conducător, el ia decizii unilaterale, în baza legislaţiei şi a actelor normative în vigoare. Însă managerul din sindicat nu ia decizii de unul singur, ci trebuie să se sfătuiască cu membrii comitetului sindical, să asculte opinia fiecărui membru al organizaţiei, apoi să ia o decizie prin majoritate de voturi. Liderul sindical nu trebuie să intre în cârdăşie cu angajatorul, el este obligat să apere drepturile şi interesele membrilor de sindicat, deoarece conducătorul a fost numit în funcţie, iar liderul sindical a fost ales de membrii de sindicat. Puterea liderului sindical este mai mare decât cea a angajatorului, de aceea, liderii de sindicat trebuie să cunoască mai multe decât un conducător de întreprindere”, a relevat Petru Chiriac.
Un manager sindical trebuie să cunoască mai multe decât un conducător de întreprindere.
În cadrul seminarului, Gabriela Tricolici, vicepreşedintă a Comitetului de Tineret PERC şi membră a Comitetului de Tineret ITUC, a trecut în revistă activitatea din ultima perioadă a acestor două structuri de tineret.
Sergiu Iurcu, şef al Departamentului protecţie social-economică din cadrul CNSM, a prezentat propunerile confe-derației care vor fi adresate noului Guvern. Astfel, CNSM va cere noului Cabinet de miniştri să reducă vârsta de pensionare pentru femei, mai ales pentru mamele care au cinci şi mai mulţi copii, crearea Casei Sociale a Constructorilor, după modelul celei din România, dar şi să adopte măsuri de eradicare a economiei informale.