– Care sunt semnalele legate de aplicarea Convenţiei colective, la două luni de la semnarea acestui document?
– În acest moment, punem accent pe aplicarea prevederilor convenţiei colective de muncă din ramura construcţiilor. E adevărat că pe alocuri apar nemulţumiri. Şi noi ştim că, pe măsură ce se iscă neclarităţi, sunt formulate propuneri, avem dovada faptului că documentul este citit de cei care vor să-l pună în aplicare şi nu oricum, ci în mod corect.
– Care este cea mai frecventă sursă de nemulţumire?
– Unii sunt deranjaţi, de exemplu, de faptul că în convenţie este stabilită o penalitate de 0,3 la sută pentru fiecare zi de achitare cu întârziere a salariilor. Această prevedere nu este nouă, dar pentru unii e o bună ocazie să se convingă că aşa prevede legea. Pe de altă parte, acest tip de reacţie denotă că este mai comod să ne asumăm mai puţină responsabilitate.
– Până la urmă, legea e adoptată pentru a fi executată…
– Şi, în realitate, majoritatea se conformează. Este de înţeles şi faptul că toată lumea se gândeşte la beneficii. La fel ne îngrijim şi noi de condiţiile de muncă şi de atitudinea angajatorului faţă de salariaţi, cei care contribuie la sporirea productivităţii. Or, profit întotdeauna iese. Oricum ai da, nimeni nu lucrează fără profit. În caz contrar, trebuie gândite strategii noi sau închisă întreprinderea. Şi sindicatele sunt interesate să promoveze parteneriatul social, dar şi de faptul ca întreprinderile să fie rentabile, să poată achita salarii, impozite. Fără întreprinderi, nici sindicat nu poate exista.
– În ce mod sunt gestionate situaţiile de acest gen?
– Noi ne dorim ca tot mai multă lume să se implice şi, atunci când sunt motive de nemulţumire, să ni se adreseze nouă, patronatului, structurilor guvernamentale. Oferim explicaţii şi ne orientăm spre realizarea convenţiei colective aşa cum ne-am şi pus în plan. Vrem să mergem pe la toate întreprinderile din ramură. Specialiştii sindicali merg şi discută, reprezentanţii administraţiilor de la unităţi reacţionează. Mai rău ar fi dacă ar lua în mână convenţia şi ar da dovadă de o lipsă totală de interes. La fel ar fi şi atunci când, la discuţiile despre acţiunile întreprinse de sindicate, oamenii s-ar arăta dezinteresaţi, în acest caz ar exista o problemă.
– Vizitele sunt efectuate doar la întreprinderile la care activează organizaţii sindicale?
– Pentru început, mergem la întreprinderile pentru care am purtat negocieri. În viitor, avem ca scop să vizităm şi întreprinderi care nu au sindicat. De fapt, unul din obiectivele noastre este recrutarea de noi membri şi am vrea ca acolo unde este dorinţă şi înţelegere să creăm sindicat şi să-l afiliem la Federaţia „Sindicons”. Unde nu, ne conducem de vorba înţeleaptă: Nu-i oferi omului ceea ce poate să-şi dobândească singur.
– Cum ar putea fi descrisă situaţia actuală legată de aplicarea convenţiei?
– Ea este realizată, dar nu întru totul. Este obligatorie pentru toţi şi stabileşte doar prevederi minime. De exemplu, dacă pentru unii salariul minim de 3100 de lei pare a fi mult, pentru alţii e puţin. În industria cimentului, bunăoară, acest cuantum e deja mai mare, dar aceasta nu înseamnă că textul convenţiei nu se răsfrânge şi asupra lor. Acesta şi este scopul. Am fixat salariul minim, iar cel maxim depinde de posibilităţile întreprinderii şi de puterea de convingere în cadrul negocierilor colective. La fel e şi atunci când vorbim despre coeficienţii de complexitate. Sub aspect legal, există foarte multe pârghii, dar depinde de posibilităţi.
– La ce vă aşteptaţi în urma întâlnirilor avute la întreprinderi?
– Am vrea să implicăm cât mai multă lume, să ne fie adresate întrebări şi să răspundem la ele. Aceasta va permite ca, în viitor, când vom modifica convenţia, să ajungem la un document care să mulţumească părţile într-o măsură cât mai mare. Este important ca partenerii de dialog social să înţeleagă cât mai bine care este rolul lor în acest proces.
– Negocierile colective sunt un proces continuu, ce subiecte aveţi acum pe ordinea de zi?
– Noi vrem să înaintăm la Comisia pentru consultări şi negocieri colective de ramură propuneri ca să fie reluate discuţiile pe marginea iniţiativei de creare a casei sociale a constructorilor, să fie ratificată Convenţia nr. 167 a OIM privind securitatea şi igiena muncii în construcţii, alte subiecte legate de intensificarea dialogului social etc.
– Care sunt semnalele legate de aplicarea Convenţiei colective, la două luni de la semnarea acestui document?
– În acest moment, punem accent pe aplicarea prevederilor convenţiei colective de muncă din ramura construcţiilor. E adevărat că pe alocuri apar nemulţumiri. Şi noi ştim că, pe măsură ce se iscă neclarităţi, sunt formulate propuneri, avem dovada faptului că documentul este citit de cei care vor să-l pună în aplicare şi nu oricum, ci în mod corect.
– Care este cea mai frecventă sursă de nemulţumire?
– Unii sunt deranjaţi, de exemplu, de faptul că în convenţie este stabilită o penalitate de 0,3 la sută pentru fiecare zi de achitare cu întârziere a salariilor. Această prevedere nu este nouă, dar pentru unii e o bună ocazie să se convingă că aşa prevede legea. Pe de altă parte, acest tip de reacţie denotă că este mai comod să ne asumăm mai puţină responsabilitate.
– Până la urmă, legea e adoptată pentru a fi executată…
– Şi, în realitate, majoritatea se conformează. Este de înţeles şi faptul că toată lumea se gândeşte la beneficii. La fel ne îngrijim şi noi de condiţiile de muncă şi de atitudinea angajatorului faţă de salariaţi, cei care contribuie la sporirea productivităţii. Or, profit întotdeauna iese. Oricum ai da, nimeni nu lucrează fără profit. În caz contrar, trebuie gândite strategii noi sau închisă întreprinderea. Şi sindicatele sunt interesate să promoveze parteneriatul social, dar şi de faptul ca întreprinderile să fie rentabile, să poată achita salarii, impozite. Fără întreprinderi, nici sindicat nu poate exista.
– În ce mod sunt gestionate situaţiile de acest gen?
– Noi ne dorim ca tot mai multă lume să se implice şi, atunci când sunt motive de nemulţumire, să ni se adreseze nouă, patronatului, structurilor guvernamentale. Oferim explicaţii şi ne orientăm spre realizarea convenţiei colective aşa cum ne-am şi pus în plan. Vrem să mergem pe la toate întreprinderile din ramură. Specialiştii sindicali merg şi discută, reprezentanţii administraţiilor de la unităţi reacţionează. Mai rău ar fi dacă ar lua în mână convenţia şi ar da dovadă de o lipsă totală de interes. La fel ar fi şi atunci când, la discuţiile despre acţiunile întreprinse de sindicate, oamenii s-ar arăta dezinteresaţi, în acest caz ar exista o problemă.
– Vizitele sunt efectuate doar la întreprinderile la care activează organizaţii sindicale?
– Pentru început, mergem la întreprinderile pentru care am purtat negocieri. În viitor, avem ca scop să vizităm şi întreprinderi care nu au sindicat. De fapt, unul din obiectivele noastre este recrutarea de noi membri şi am vrea ca acolo unde este dorinţă şi înţelegere să creăm sindicat şi să-l afiliem la Federaţia „Sindicons”. Unde nu, ne conducem de vorba înţeleaptă: Nu-i oferi omului ceea ce poate să-şi dobândească singur.
– Cum ar putea fi descrisă situaţia actuală legată de aplicarea convenţiei?
– Ea este realizată, dar nu întru totul. Este obligatorie pentru toţi şi stabileşte doar prevederi minime. De exemplu, dacă pentru unii salariul minim de 3100 de lei pare a fi mult, pentru alţii e puţin. În industria cimentului, bunăoară, acest cuantum e deja mai mare, dar aceasta nu înseamnă că textul convenţiei nu se răsfrânge şi asupra lor. Acesta şi este scopul. Am fixat salariul minim, iar cel maxim depinde de posibilităţile întreprinderii şi de puterea de convingere în cadrul negocierilor colective. La fel e şi atunci când vorbim despre coeficienţii de complexitate. Sub aspect legal, există foarte multe pârghii, dar depinde de posibilităţi.
– La ce vă aşteptaţi în urma întâlnirilor avute la întreprinderi?
– Am vrea să implicăm cât mai multă lume, să ne fie adresate întrebări şi să răspundem la ele. Aceasta va permite ca, în viitor, când vom modifica convenţia, să ajungem la un document care să mulţumească părţile într-o măsură cât mai mare. Este important ca partenerii de dialog social să înţeleagă cât mai bine care este rolul lor în acest proces.
– Negocierile colective sunt un proces continuu, ce subiecte aveţi acum pe ordinea de zi?
– Noi vrem să înaintăm la Comisia pentru consultări şi negocieri colective de ramură propuneri ca să fie reluate discuţiile pe marginea iniţiativei de creare a casei sociale a constructorilor, să fie ratificată Convenţia nr. 167 a OIM privind securitatea şi igiena muncii în construcţii, alte subiecte legate de intensificarea dialogului social etc.