Proiectul Google care va schimba Android pentru totdeauna

  • 10 мая 2019, 16:33
  • 433

Project Mainline este unul dintre cele mai importante proiecte la care lucrează Google și care va aduce cea mai mare schimbare sistemului de operare Android.

Project Mainline a fost menționat pe scena evenimentului Google I/O în cadrul prezentării schimbărilor pe care le va aduce versiunea Q sistemului de operare, însă importanța acestuia nu a fost subliniată.

Ei bine, acest proiect e mai important decât ai crede. Obiectivul lui Mainline este acela de a face actualizările de sistem să funcționeze în background, fără ca utilizatorul să mai fie nevoit să își restarteze dispozitivul. În acest fel s-ar putea aduce actualizări critice tuturor dispozitivelor Android, indiferent că este vorba de un Pixel 3a sau de un Samsung A50, fără să mai fi stresat de update-uri.

Project Mainline este o modalitate de a actualiza 12 componente de bază ale Android, care înainte nu puteau fi „atinse” fără o actualizare majoră de software, datorită importanței lor în buna funcționare a sistemului.

Aceste 12 componente sunt împărțite pe categorii:

  • Security: Media Codecs, Media Framework Components, DNS Resolver, Conscrypt.
  • Privacy: Documents UI, Permission Controller, ExtServices.
  • Consistency: Timezone data, ANGLE (developers opt-in), Module Metadata, Networking components, Captive Portal Login, Network Permission Configuration.

Project Mainline va face actulizările mai puțin enervante

După cum îți poți da seama, aceste părți joacă un rol important în funcționalitatea unui telefon. Pentru a le actualiza fără a întrerupe fluxul de lucru al utilizatorului, Google a inventat un nou container numit Android Pony Express (APEX).

Acest container este trimis prin Google Play ca orice alt fișier APK, dar atunci când ajunge pe telefon se despachetează. Când actualizarea este aplicată utilizatorul nu trebuie să facă nimic și nici nu și-ar da seama că ceva s-a întâmplat. Există și un sistem de siguranță prin care se poate reveni la versiunea anterioară în cazul în care ceva nu este în regulă.

Ceea ce este frumos la acest proiect este că va fi aplicat pe toate telefoanele Android, nu doar pe cele care rulează sistemul stock al lui Google. Așa că vei avea parte de aceste actualizări critice și pe telefoane ca Xiaomi, Samsung sau Huawei.

Google a purtat discuții cu partenerii pentru ca acest lucru să fie posibil. Mai important este și faptul că Google le-a permis partenerilor să folosească containerul APEX pentru a-și livra propriile actualizări de sistem. De exemplu, Samsung ar putea să folosească APEX pentru a livra update-uri importante și utilizatorul de Samsung să nu mai fie nevoit să de un restart la telefon.

Project Mainline este un proiect tehnic ce nu atrage atenția la fel e bine ca alte schimbări pe care le aduce Android Q, dar este extrem de important pentru ecosistemul Android și pentru viitorul platformei.