Instituția precizează că evenimentul de lansare media a campaniei a avut loc la data de 22 martie la Hong Kong, cu participarea a circa 50 reprezentanți de top ai media, precum și potențiali aplicanți ai Programului din regiune.
Totodată, la 22 martie, a avut loc primul eveniment de promovare a Programului, desfășurat în orașul Shenzhen, la care au participat circa 100 potențiali aplicanți ai Programului.
Potrivit lui Vitalie Iurcu, secretarul de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, în ultimii ani, Republica Moldova a demonstrat o creștere economică considerabilă și sustenabilă grație reformelor implementate în domeniul antreprenoriatului, fapt reflectat în clasamentele internaționale de profil, precum Doing Business, Competitiveness Index și Moody’s.
„Pe de o parte, oportunitățile oferite de economia națională și de pașaportul Republicii Moldova reprezintă aspectele cheie ce transformă Programul de dobândire a cetățeniei prin investiție într-un program competitiv la nivel regional. Pe de altă parte, Programul, având la bază un proces stringent de verificare a reputației economice și financiare a aplicanților, vine să asigure surse de venit adiționale pentru economia națională, vărsate în Fondul de Investiții Publice și utilizate ulterior întru implementarea proiectelor naționale strategice în interesul cetățenilor de rând a Republicii Moldova”, a declarat secretar de Stat, Vitalie Iurcu.
Menționăm că, agenda evenimentelor vor continua în orașele Beijing, Shanghai și Qindao.