Pionieră în domeniul înfrumuseţării, Elizabeth Arden a deschis primul salon în 1910, întâiul pas a ceea ce avea să devină unul dintre cele mai recunoscute şi renumite branduri din lume. La moartea sa, Elizabeth Arden, Inc. avea peste 100 de saloane la nivel mondial, cu o linie de aproximativ 300 de produse cosmetice. Compania se află din 2016 în portofoliul Revlon, care a cumpărat-o pentru 870 de milioane de dolari.
Elizabeth Arden s-a născut în Canada, în ultima zi a anului 1884, fiind al cincilea şi cel mai mic dintre copiii unei familii de fermieri modeşti. Pentru a-şi susţine familia, Elizabeth Arden a avut diverse joburi încă din adolescenţă, până s-a hotărât să studieze asistenţa medicală, perioada în care a devenit interesată de loţiunile folosite în tratamentele contra arsurilor. O scurtă perioadă a lucrat ca secretară, după care a emigrat din Canada. în 1908, tânăra s-a stabilit în New York City, unde a obţinut un loc de muncă ca asistentă unei cosmeticiene, pe nume Eleanor Adair. După ce a câştigat experienţă vreme de doi ani, Elizabeth Arden a investit 1.000 de dolari în deschiderea primului său salon, situat pe Fifth Avenue, afacere cofondată în parteneriat cu Elizabeth Hubbard.
Până în 1914, parteneriatul dintre cele două antreprenoare s-a rupt, însă Elizabeth Arden a decis să rămână în industria frumuseţii. Pentru a-şi dezvolta şi mai mult afacerea, şi-a format o echipă de chimişti cu scopul de a perfecţiona crema şi loţiunea de faţă, primele elemente în noua sa linie de produse de frumuseţe. La acea vreme, machiajul era asociat mai mult cu prostituatele decât cu femeile respectabile, ceea ce a determinat-o pe Arden să pună bazele unui campanii de marketing pentru a schimba viziunea publicului asupra produselor de frumuseţe.
De asemenea, pe măsură ce cadrele ”de aproape“ folosite în filme au devenit o tehnică obişnuită, machiajul a început să fie mai acceptabil din punct de vedere social. Până în 1915, brandul Arden s-a extins constant, iar în acel an antreprenoarea a făcut primul pas spre piaţa internaţională. în 1922 a înfiinţat primul salon parizian, iar mai târziu s-a extins şi către America de Sud şi Australia. în anii 1930 compania o ducea atât de bine încât a reuşit chiar să-şi crească afacerile în timpul crizei mondiale, perioadă în care făcea peste 4 milioane de dolari pe an.
în afară de cariera de antreprenoare, Arden era şi o sufragetă dedicată, recunoaşterea drepturilor femeilor fiind una dintre cauzele pe care le-a susţinut cu tărie până la moarte. în 1912 a participat, alături de alte 15.000 de femei, la un marş de susţinere a acestei cauze, toate femeile purtând rujul roşu ca semn de solidaritate, ruj furnizat de compania lui Arden. Mai târziu, aceasta a dezvoltat şi o linie specială de produse cosmetice pentru femeile care lucrează în armată.
În plus, antreprenoarea a fost pionieră în dezvoltarea multor alte produse de înfrumuseţare care acum ne par banale, precum cosmeticele realizate în ambalaje de dimensiuni mai mici, pentru călătorii. A fost şi prima care a oferit sesiuni de machiaj în unităţile proprii şi a operat mai multe boutique-uri spa, în care clienţii se puteau retrage pentru a primi tratamente de înfrumuseţare şi a fi răsfăţaţi. O mare parte din ritmul alert şi dorinţa de inovaţie constantă s-a datorat competiţiei indirecte cu antreprenoarea poloneză Helena Rubinstein, cu afaceri în industria beauty. în ciuda faptului că nu s-au întâlnit niciodată în persoană, cele două femei au concurat aprig în dezvoltarea de noi produse şi servicii de înfrumuseţare.
Bucurându-se de bogăţia acumulată, Arden şi-a dedicat o parte din timpul său şi hobbyurilor, precum cursele cu cai. A achiziţionat mai mulţi cai de rasă şi, în 1945, a fondat Maine Chance Farm. Prin prinsma acestui fapt, anul următor a apărut pe coperta revistei Time, unde a fost prezentat succesul ei fulminant în domeniul curselor cu cai, o lume dominată de bărbaţi. Elizabeth Arden s-a stins din viaţă în 1966, la New York, şi abia după moartea sa publicul a aflat că avea 81 de ani. în timpul vieţii şi-a ascuns mereu vârsta pentru a da impresia unei frumuseţi atemporale.