PNUD Moldova lansează programul de accelerare a Agendei 2030, pentru sectorul de business

  • 4 февр. 2019, 16:19
  • 362

PNUD Moldova, în parteneriat cu două laboratoare inovaționale, Danish SDG Accelerator și BCTA Impact Lab, lansează un program de un an de accelerare pentru a implica sectorul privat în realizarea Agendei 2030 și a celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD). Proiectul-pilot este gestionat de Business Inovation Lab al PNUD Moldova cu susținerea Suediei, PNUD și co-finanțare din partea sectorului privat.

Un prim eveniment la Chișinău s-a desfășurat pe 1 februarie 2019, la care au participat șapte întreprinderi mici și mijlocii din Republica Moldova, interesate să coopereze cu PNUD pentru a explora alinierea business-ului la ODD-uri, modele inovative de afaceri, precum și managementul și evoluția impactului.

Participanții au analizat cazuri ale companiilor internaționale care își aliniază activitatea la ODD-uri sau lansează noi produse/servici cu impact asupra ODD-urilor. Exemplele au inclus companii dedicate reducerii deșeurilor alimentare și plasticului, emisiilor de CO2 de la unitățile de transport.

„Companiile participante au beneficiat de o instruire succintă privind modul în care ODD-urile ar putea prezenta oportunități de afaceri interesante pentru activitatea lor și în ce mod managementul de impact le-ar putea fi util. Ele au învățat despre recomandările ONU cu privire la business și drepturile omului, alinierea strategiilor de responsabilitate socială corporativă cu ODD-urile specifice,” a afirmat Dumitru Vasilescu, Specialist politici la PNUD Moldova.

PNUD își propune să lanseze peste 60 de Laboratoare de accelerare a ODD-urilor în oficiile sale de țară, pentru a valorifica gândirea globală de ultimă generație în conceperea și investirea în soluții locale și parteneri, accelerând astfel implementarea ODD-urilor în toate țările implicate. Laboratoarele vor fi conectate și susținute de o rețea globală de mentorat, precum și parteneri multipli.

Danish SDG Accelerator pentru ÎMM-uri este un program PNUD finanțat de Fundația Daneză pentru Industrie, implementat în parteneriat cu Monitor Deloitte, implicând 30 de companii industriale daneze mici și mijlocii la elaborarea de soluții noi de afaceri conectate cu ODD-urile.

BCTA Impact Lab este o platformă creată și gestionată de PNUD pentru companiile incluzive, cu scopul de a măsura și gestiona mai bine impactul lor asupra ODD-urilor.

Persoană de contact: Dumitru Vasilescu, Specialist politici, PNUD Moldova, tel.: (373 60) 056556, dumitru.vasilescu@undp.org.