Pentru sindicate, 2018 a fost un an cu multe incertitudini. Nu toate problemele oamenilor muncii au putut fi soluţionate. Mai rămân încă multe rezerve în plan legislativ, social, economic, legate de retribuirea muncii, valoarea pensiilor. De aceea, sindicatele trebuie să se includă mai activ, cu mai multă principialitate în soluţionarea nevoilor salariaţilor.
În acelaşi timp, au fost făcuţi paşi hotărâţi în ceea ce priveşte strategia CNSM pentru 2017- 2022 prin prisma încheierii contractelor colective de muncă. Anul 2018 a fost consacrat acestui deziderat, iar în atingerea lui s-au angajat toate sindicatele, mai ales de nivelul unu, doi şi de ramură. Sindicatele şi-au propus ca în toate organizaţiile să fie încheiate contracte colective de muncă.
Mişcarea sindicală a înregistrat unele succese în materie de pregătire a formatorilor sindicali. În jur de 25 de persoane tinere au participat la un ciclu de instruiri pentru a deveni activişti şi lideri de sindicat de diferite niveluri. Acesta este un pas în direcţia reînnoirii, întineririi mişcării sindicale.
Totodată, de curând, 23 de persoane delegate de sindicatele de ramură au absolvit Şcoala negociatorului sindical. Acestea au fost instruite în cadrul a trei sesiuni, desfăşurate în perioada octombrie-decembrie.
Nu mai puţin semnificativ este şi faptul că, în noiembrie, Comitetul Confederal a adoptat o hotărâre privind instituirea funcţiei de reprezentant al CNSM în teritoriu. În prezent, se află în stadiu de finalizare procesul de desemnare a acestor reprezentanţi. Aceasta va duce la înviorarea mişcării sindicale, vor fi organizate mai des întâlniri cu activul sindical din teritoriu, vor fi studiate problemele membrilor, pentru a fi transferate la structurile sindicale de nivelul trei şi patru.
În 2018, Comisia de Femei a CNSM a purtat tratative cu reprezentanţii Parlamentului, ai Guvernului pentru îmbunătăţirea situaţiei social-economice a femeii la locul de muncă. S-a convenit ca, în viitor, în aceste procese să fie implicate activ şi organizaţiile de femei ale sindicatelor de ramură.
De asemenea, tinerii au avut parte de deplasări peste hotare, au desfăşurat diferite forumuri, flash-moburi, au organizat întâlniri cu studenţii şi i-au informat despre esenţa sindicalismului, activităţile de bază, avantajele calităţii de membru al acestei organizaţii.
Pledăm pentru aceea ca 2019 să fie anul recrutării de noi membri. Or, de la un an la altul, din diferite motive, obiective şi subiective, numărul de membri este în descreştere.
Totodată, 2019 va fi consacrat şi continuării procesului de încheiere a contractelor colective de muncă. Acest act normativ contribuie la depăşirea problemelor şi este obligatoriu atât pentru angajator, cât şi pentru salariaţi.
Vrem să contribuim şi în continuare la micşorarea numărului de accidente de muncă prin implementarea normelor de securitate şi sănătate în muncă şi de igienă a muncii la întreprinderi.
Dorim şi ca tinerii să simtă mai mult sprijin din partea sindicatelor. Când spunem că ei sunt viitorul ţării, trebuie să înţelegem că trebuie promovaţi şi susţinuţi astăzi.
Sindicatele din ţara noastră au reuşit să stabilească bune relaţii internaţionale, materializate prin proiecte, programe de instruire, schimburi de vizite, de bune practici cu sindicalişti din alte state.
În contextul problematicii abordate la Congresul IV al Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor, desfăşurat în decembrie, sindicatele trebuie să facă tot ce le stă în puteri. Prioritare sunt influenţarea proceselor legate de atragerea investiţiilor, crearea locurilor de muncă, atenuarea migraţiei, majorarea salariilor, instituirea de noi facilităţi, protecţia salariaţilor şi asigurarea unui viitor la baştină.