Patru bănci din R. Moldova au fost incluse în Top100 cele mai bune bănci din Europa de Sud-Est

  • 24 янв. 2019, 10:36
  • 2 379
  • 4

Patru bănci din Republica Moldova au fost incluse în Top100 cele mai bune instituții financiare din Europa de Sud-Est în 2018-2019, făcut public astăzi. Clasamentul celor mai mari bănci a fost elaborat în funcție de activele deținute, capital, profitul brut, ROA și ROE, în baza rapoartelor anuale elaborate de auditori internaționali, informează MOLDPRES.

Bănci din 13 țări, Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația, Grecia, Kosovo, Macedonia, R. Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia și Turcia, au fost incluse în Top100, realizat de prestigioasa revistă Finance Central Europe, care este citită de cei mai influenți factori de decizie nu doar din Europa Centrală și de Est, ci din întreaga lume.

Moldova-Agroindbank și Mobiasbanca-Groupe Societe Generale au fost incluse în clasamentul celor mai bune bănci pe trei categorii. Astfel, Moldova-Agroindbank a fost recunoscută drept cea mai bună bancă după mărimea activelor, a capitalului și cea mai bună bancă din Republica Moldova după profitul brut obținut în anul 2018.

Mobiasbanca-Groupe Societe Generale a fost menționată drept cea mai bună bancă din R. Moldova în anul 2018, cu cele mai bune rezultate ROA (rata rentabilității activelor), iar Antoine Gabizon, președintele băncii a fost recunoscut drept cel mai bun bancher.

Potrivit autorilor clasamentului, Banca Comercială Română Chișinău a avut cele mai bune rezultate la capitolul rata rentabilității capitalului propriu, iar Energbank a fost apreciată drept cea mai bună bancă mică din Republica Moldova.

Rezultatele complete vor fi publicate la sfârșitul acestei luni, ediția din ianuarie 2019 a revistei Finance Central Europe.

În anul trecut în Top100 bănci din Europa de Sud-Est au fost incluse două bănci din R. Moldova.